Interviu transfinit. Mircea Ivănescu răspunde la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram
de Mircea Ivănescu, Vasile Avram
Titlu apărut în colecția Plantații la Casa de editură Max Blecher
Descriere produs
„Mircea Ivănescu este, prin excelenţă, un om al surprizelor. Îl vezi visând și nu știi dacă el nu gândește de fapt lucid asupra unei probleme existenţiale, stai de vorbă cu el cât se poate de omenește și numai deodată constaţi că spiritul îi zboară spre cine știe ce tărâmuri absconse, promite că va veni nesmintit la o întâlnire și el între timp se întâlnește cu fatalitatea (...), îl lauzi și el te suspectează de politeţe exagerată, îl cauţi la redacţia revistei Transilvania și ţi se spune: «și noi îl căutăm», nu-l cauţi și, providenţial, te întâlnești cu el în faţa librăriei Humanitas sau la un colţ de stradă pe unde nu te-ai gândit că ar putea să umble. (...) E, într-un fel, asemeni misticilor acelora care văd lumină în suferinţă și mântuire în autoflagelare, și cu toate acestea nimeni nu e mai asemeni unui om oarecare decât el și nimeni nu știe disimula mai perfect geniul sub înfăţișarea de Cenușotcă. Nu poţi să nu-l iubești chiar și atunci când se supără (pe nedrept) pe tine. Simţi că dacă n-ar exista, lumea ar fi mai săracă cu câteva carate.” (Vasile Avram)
Măştile lui M.I. (2023) ,
Cele mai frumoase poezii (2023) ,
Commentarius perpetuus (2023) ,
Versuri (2023) ,
Detalii produs
Autor: Mircea Ivănescu, Vasile Avram
Titlu original: Interviu transfinit. Mircea Ivănescu răspunde la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram
ISBN: 978-606-93347-1-3
EAN-13: 9786069334713
Copertă: Paperback
Număr pagini: 210
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Casa de editură Max Blecher
Opinii editoriale
Fără insistenţa masivă pe biografic a lui Gabriel Liiceanu, lipsit de tranşanţa lui iritantă şi seducătoare, concentrând cu răbdare chinezească întrebările înspre unicul punct aleph al literaturii, Vasile Avram a reuşit să-i provoace lui Mircea Ivănescu răspunsuri la fel de decisive privitoare la literatură pe cât sunt cele provocate de Gabriel Liiceanu în raport cu viaţa poetului. Dialoguri esenţiale cu un poet esenţial, Măştile lui M.I. şi Interviul transfinit alcătuiesc un diptic extraordinar în care voletul dintâi priveşte mai ales biografia, iar cel de-al doilea mai ales literatura. Împreună, ele alcătuiesc Convorbirile cu Eckermannii ale lui Mircea Ivănescu. Cea mai impresionantă confesiune a unui mare poet din întreaga noastră literatură.
Radu Vancu