Lumea a doua și alte scrieri din anii disidenței solitare 1979-1987

„Cartea de față vorbește indirect prin studiile ce le cuprinde și direct prin corespondența și interviurile autorului despre un disident care se declară, el însuși, un „disident solitar”. Un matematician inconformist despre care s-a vorbit mult înainte de 1990 – prin intermediul „Europei libere” – și, paradoxal, mai puțin după căderea regimului totalitar comunist. Este vorba de Mihai Botez. Un disident „atipic”, cum s-a spus, un disident care a dus pe cont propriu acțiunea sa de contestare a sistemului comunist timp de aproape un deceniu. Lucid, determinat, calculat, atent să nu încalce în mod vizibil legile pentru a nu cădea ușor victimă represaliilor capitale (închisoarea). Tactică bună în circumstanțele unui regim politic care nu respectă regulile democrației și nici pe acelea privitoare la drepturile omului. Inteligentă și, cum recunoaște chiar Mihai Botez, eficientă[…] N-a dorit, cât timp a trăit, martirajul, dar, iată, vin alții, după dispariția lui, și-l culpabilizează, pregătindu-i alt tip de ispășire. O poveste destul de frecventă în lumea postcomunistă, unde chiar și eroii trebuie să fie culpabilizați, discreditați și, în felul acesta (fel nenorocit, detestabil din toate punctele de vedere), desființați ca ființe morale.”