Deși recunoscut ca scriitor francez, Albert Camus s-a născut și și-a petrecut prima parte a vieții în Algeria, țară pe care o și declară ca fiind adevărata sa casă. Ba chiar și după ce s-a stabilit în Franța, a continuat să revină regulat în țara natală, alegându-și invariabil, ca loc de refugiu, orașul Oran. În scurtele proze reunite în volumul „Vara”, el realizează, din fragmente, o scurtă monog...
Dacă cei care declară război altei țări s-ar gândi și la faptul că în acea țară trăiesc și copii ce nu trebuie să cunoască din pruncie ororile războiului, cu siguranță nu s-ar mai purta războaie. Dar se pare că pentru ei, cei mici sunt atât de mici încât nu intră pe lista de consecințe ale acestor conflagrații. E foarte adevărat că, de cele mai multe ori, copiii nu înțeleg războiul. E prea absurd...
Un medic e repartizat în anul 1984 într-un post în Deltă, chiar la Mila 23. Proaspăt absolvent, are entuziasmul și naivitatea începătorilor. Delta e dură, periculoasă, însă ascunde o colectivitate retrasă, dar inimoasă. Suntem în plină perioadă de criză a comunismului: medicamente puține, instrumente la fel. Bolile, rănile se tratează așa cum se poate, improvizațiile sunt la ordinea zilei. Însă oa...
Cum să treci într-o societate a succesului, opulenței, virilității și a arhetipului glorios francez spre decadența fizică? Printr-o voce puternic autoironică, punctată uneori de episoade siropoase sau...
Comparat cu un film de Shyamalan sau cu o carte de Stephen King, volumul lui Marian Coman ne oferă, episod cu episod, poveste cu poveste, o narațiune intrigantă dar, mai presus de toate, o nouă literatură în spațiul românesc. Poveștile care se învârt în jurul personajului Cala impresionează prin misterele ce ne învăluie cu cât înaintăm cu lectura, ținându-ne în suspans și permițându-ne să ne imagi...
După „China în zece cuvinte”, Yu Hua revine să ne amintească problemele prin care trece China contemporană, aflată încă sub semnul moaismului (o formă trunchiată, totuși, de noii conducători). Deși a...
Roger Zelazny a reușit ceea ce a nu a mai reușit nimeni până la el. Să integreze magistral lumea contemporană într-un univers fantasy. Amber-ul este, în același timp, cel mai complicat univers pe care...
Malala era o fetiță obișnuită din Pakistan, care de mică și-a dorit să schimbe lumea. La început era convinsă că pentru asta ar fi nevoie de o magie. Drept pentru care visa în fiecare noapte să capete...
Dragi copii, vi l-ați imaginat vreodată pe Christopher Robin fără Winnie Puh și ceilalți prieteni din strada Puh? Ei bine, a fost o vreme, pe când el era foarte tânăr (a se citi foarte mic), când prie...
În țara în care funcționează Marea fabrică a cuvintelor, doar cei bogați par a avea dreptul să vorbească. Și aceasta deoarece aici cuvintele trebuie mai întâi cumpărate, apoi mâncate și abia apoi rostite. Firește, cuvintele frumoase sunt foarte scumpe. Cei săraci trebuie să se mulțumească doar cu o mână de cuvinte care, luate separat, nu transmit absolut nimic. Este și cazul micului Phileas, care...
