Cățelușul șchiop

Poeziile Elenei Farago au format generații întregi de copii, care între timp au devenit părinți și poate chiar bunici. Și când spun „format”, mă refer la faptul că acestea, fiind pline de învățături,...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 31 Iulie, 2019
1969

Unchiul Oswald

Păstrând umorul negru, cinismul și ideile năstrușnice, literatura pentru adulți a lui Roald Dahl e totuși foarte diferită de cea pentru copii. De pildă romanul de față, „Unchiul Oswald”, o relatare de...

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 29 Iulie, 2019
2598

Primul război mondial. Memorii şi jurnale

Fiecare dintre milioanele de oameni implicați în război a avut un nume, o poveste, o viață. Pe unii dintre ei îi putem cunoaşte din jurnalele păstrate în timpul războiului sau din memoriile scrise după. Au supraviețuit foamei, bolilor şi frigului, pe front sau în prizonierat, au trăit în spatele frontului, în zonele ocupate sau în cele libere, au făcut haz de absurd şi au încercat să-şi păstreze...

Cristina Seciu
Cristina Seciu 28 Iulie, 2019
1365

Lovitura de karate

Pentru că îmi place proza scurtă, caut tot timpul prin librărie noi traduceri. Cartea aceasta mi-a atras atenția de când a apărut, dar nu am reușit decât acum să o citesc. Și îmi pare rău, pentru că e...

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 25 Iulie, 2019
2598

Atlasul penelor. Totul despre păsări

După ce i-a purtat pe cei mici prin-năuntru-afara lor, învățându-i tot ce trebuie să știe despre corpul lor, Cotoi cu pălărioi îi invită pe aceștia într-o nouă călătorie minunată: în lumea păsărilor....

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 25 Iulie, 2019
1969

Promisiunea

Rachel și Toby sunt două fetițe evreice care, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și al opresiunii naziste, au fost despărțite de părinții lor și duse în înfricoșătorul lagăr de concentrare de la Auschwitz. Chiar înainte de momentul dureros al despărțirii, tatăl a reușit să-i ofere lui Toby o cutiuță de cremă de pantofi în care erau ascunse trei monezi de aur. Era tot ce le mai putea ofe...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 25 Iulie, 2019
1969

Jurnal de vacanță

„Ce mică-i vacanța mare! Și ce dor mi-a fost de ea!”. Așa spunea un refren foarte îndrăgit în anii ’80. Anii au trecut, dar aceste versuri au rămas la fel de actuale. Și cu siguranță vor rămâne pentru...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 25 Iulie, 2019
1969

O familie veselă

Imediat ce bunica-șoarece a plecat la piață, nepoțeii Ronț și Ronțuna s-au hotărât să dea și ei o mână de ajutor. Au vrut să dea cu mătura, să spele vasele, să spele rufele și să le calce, să lustruiască pantofii și chiar să facă mâncare. Dar, bineînțeles că ba din neatenție, ba din neștiință, toate le-au ieșit pe dos, și doar puțin a lipsit să nu dea foc casei. Când bunica s-a întors, i-a mustrat...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 25 Iulie, 2019
1969

Cele mai frumoase povești

Știați că în varianta originală a poveștii „Scufița Roșie” nu mai vine niciun vânător să omoare lupul și să dea un happy-end teribilei întâmplări? Că în „Degețel” se petrece poate cea mai sângeroasă c...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 25 Iulie, 2019
1969

Tot ce poți cuprinde cu vederea. Antologia poeziei ruse contemporane

Literatura rusă i-a fascinat pe cititorii români dintotdeauna. Începând cu marii clasicii ai romanului rusesc: Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Gogol sau Turgheniev, trecând prin modernii Soljenițîn, Pasternak sau Makine și continuând, până astăzi, cu Ulițkaia, Vodolaskin sau Șișkin, sentimentul de înfrățire sufletească între români și ruși s-a perpetuat fără fisură. De bună seamă că la fortificarea a...

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 22 Iulie, 2019
1969
... ...

Urmărește-ne pe Instagram