Fetișul lui Horea Sibișteanu nu este de natură erotică (cel puțin în acest volum), ci este îndreptat spre cunoașterea omului pe care îl întâlnești zi de zi, în metrou (cel japonez dar și cel bucureștean), pe stradă, la o înmormântare, în situații-limită (dramatice sau vesele). Astfel, exteriorul devine părtaș în mintea autorului, un complice care ni se demască prin situațiile cotidiene, iar Horea...
Deși e abia un copil, Baru își dă seama că nimic bun nu se anunță pentru familia și cunoscuții ei atunci când imperiul Mascaradei poposește în port cu o mulțime de vase comerciale, dar și cu o mulțime...
Vestea sosirii unui revizor de la Petersburg, trimis cu o misiune secretă, pune pe jar întreaga „elită funcționărească” a unui orășel de provincie, întrucât niciun funcționar, de la primar până la cel mai mărunt slujbaș, nu este cu totul curat, fiecare având „micile sale păcate”. Febra se dovedește a fi atât de orbitoare încât îl iau drept revizor pe primul oaspete venit în oraș, cu o purtare ceva...
Lenny Ravich, directorul Institutului Gestalt din Tel Aviv, are o biografie cât se poate de interesantă: s-a născut și a copilărit în Statele Unite ale Americii, într-o familie de evrei. A fost actor, a slujit pentru scurt timp în armata S.U.A., apoi, la deplinătatea maturității, a ales să-și asculte glasul sângelui și s-a întors în Israel, unde a profesat în marea parte a timpului ca profesor de...
Alana este o „înaripată” de pe Landfall, cea mai mare planetă dintr-o galaxie îndepărtată. Marko este un „încornorat” de pe Wreath, singurul satelit al lui Landfall. Cele două corpuri cerești sunt înt...
Banii sunt poate cea mai controversată componentă a vieții noastre. Unii îi vor cu orice preț, imaginându-și că pot cumpăra întreaga lume cu ei, alții fac eforturi aproape supranaturale pentru a-și câștiga banii necesari traiului de zi cu zi. Unii cheltuiesc bani grei pe tot felul de lucruri inutile, alții economisesc „la sânge” pentru a reuși să își creeze un minimum de capital pentru situații ne...
Ajuns la vârsta maturității, Dmitri, naratorul acestei povești, își deapănă amintirile din adolescența petrecută împreună cu prietenii săi Utkin și Samurai, undeva în îndepărtata și înghetața Siberie. Pentru fiecare dintre ei, cuvântul de ordine era supraviețuirea, atât în fața viscolului și a gerului, împotriva cărora inventau cele mai spartane metode de călire a trupului, cât mai ales împotriva...
Mary Panton este o tânără văduvă engleză ce locuiește pentru o vreme în vila unor prieteni italieni, în apropiere de Florența. Un fost prieten al tatălui său, diplomat de carieră, o curtează insistent. Dar pentru că în scurta ei căsnicie nu i s-au îndeplinit câtuși de puțin visurile romantice legate de iubirea ideală, ea ezită să-i dea un răspuns ferm, oscilând între confortul și poziția socială p...
Gonçalo M. Tavares reușește un interesant paradox stilistic: scrie două romane despre un oarecare război fără a-l numi nici măcar o singură dată și fără a descrie nici măcar o scenă de luptă care să se fi desfășurat între cele două tabere, de asemenea nenumite. Să fie oare o invitație adresată cititorului, de a ghici despre ce război este vorba? Mai degrabă, nu. Pentru că, prin nenumire, Tavares n...
Despre comunism și toate ororile sale, despre infama farsă a istoriei care a fost Revoluția din decembrie 1989, despre șocul revenirii la „democrație”, despre Fenomenul Piața Universității, despre absurdul mineriadelor, despre perpetua glumă sinistră care a fost „tranziția”, despre rușinoasele guvernări postdecembriste, despre coșmarul „Colectiv”, despre euforia #rezist, despre Fenomenul Piața Vic...
