Promisiunea

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 25 Iulie, 2019
1969

Rachel și Toby sunt două fetițe evreice care, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și al opresiunii naziste, au fost despărțite de părinții lor și duse în înfricoșătorul lagăr de concentrare de la Auschwitz. Chiar înainte de momentul dureros al despărțirii, tatăl a reușit să-i ofere lui Toby o cutiuță de cremă de pantofi în care erau ascunse trei monezi de aur. Era tot ce le mai putea oferi. În lagăr, cele două surori nu se mai aveau decât una pe cealaltă și singura lor grijă era aceea de a rămâne împreună și de a scăpa amândouă cu viață. Numai că, uneori planurile de supraviețuire se îngreunează din cauze ce nu pot fi controlate. Iar când Rachel se îmbolnăvește și este mutată într-o baracă de unde nu se știe dacă va scăpa cu viață, Toby va face tot ce îi va sta în putință să o salveze, folosind și toate cele trei monezi de aur și chiar riscându-și propria viață. 

Firește, aceasta este doar una dintre sutele sau chiar miile de povești dureroase care s-au scris în spatele gardurilor de sârmă ghimpată de la Auschwitz sau din oricare alt lagăr de concentrare, nazist sau comunist. Unele s-au terminat cu bine, altele, din păcate, nu. Dar oricum ar fi, ele trebuiesc împărtășite tuturor pentru ca noile generații, cunoscând la ce grade de bestialitate pot ajunge regimurile totalitariste, să facă tot ce le stă în putință pentru ca astfel de nenorociri să nu se mai întâmple niciodată în istoria umanității.

📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram