Dacă cei care declară război altei țări s-ar gândi și la faptul că în acea țară trăiesc și copii ce nu trebuie să cunoască din pruncie ororile războiului, cu siguranță nu s-ar mai purta războaie. Dar se pare că pentru ei, cei mici sunt atât de mici încât nu intră pe lista de consecințe ale acestor conflagrații. E foarte adevărat că, de cele mai multe ori, copiii nu înțeleg războiul. E prea absurd pentru ei. Dar în schimb, nu sunt niciodată atât de mici încât să nu simtă că războiul nu face altceva decât să aducă cu sine distrugere, durere, groază și moarte.
Scriitoarea și jurnalista Svetlana Aleksievici a stat de vorbă cu „ultimii martori” ai celui de-al Doilea Război Mondial, din zona orașului Minsk, care pe atunci aveau vârste cuprinse între trei și treisprezece ani. Ceea ce a rezultat din aceste „interviuri” este cartea de față, construită ca o culegere de mărturisiri, care mai de care mai sfâșietoare, mai dureroase, mai dramatice. Iar ceea ce surprinde cel mai mult la aceste mărturisiri este faptul că, deși sunt rostite cu vocea adulților de astăzi, par șoptite printre lacrimi de copiii de atunci. Și aceasta deoarece tot ceea ce au trăit ei în acele zile a rămas cumva „tatuat” în minte și în suflet, astfel încât fiecare repovestire devine o dureroasă retrăire.
