Recurs la istorie. Un sfert de veac pe călușeii iarmarocului politic românesc

“De sute de ani, şi mai ales în ultimul secol şi jumătate, ca perioadă distinctă pentru procesul modernizării politice, România şi românii par a fi rămas „încremeniţi”, folosind un cadru de referinţă spencerian, într‑o „adolescenţă” perpetuă, cu rare zvâcniri de maturitate politică. Un model existenţial ce sugerează în mod plastic imaginea caruselului întâlnit la iarmarocul tradiţional românesc. Caruselul se învârte continuu, mai repede sau mai încet, iar căluşeii se ridică şi coboară ritmic, creându‑le ocupanţilor şi privitorilor senzaţia unei evoluţii dinamice în funcţie de circumstanţele istorice înconjurătoare. În realitate, această paradigmă practicată cvasicontinuu de clasa politică şi de „elita” conducătoare a societăţii româneşti a menţinut procesul modernizării într‑o captivitate istorică determinată de limitele circumferenţiale inevitabile ale „caruselului” istoric ales. Şi exact precum în cazul ocupanţilor „călușeilor”, orice român care va face recurs la istorie va constata că, în pofida schimbării decorului politic, ideologic, economic, cultural etc., aproape fiecare generaţie repetă acelaşi parcurs socio‑comportamental. Inclusiv la nivelul tarelor inter‑ şi intrarelaţionale între diferitele clase şi grupuri sociale, al relaţiilor interetnice şi mai ales între conducători şi marea masă a conduşilor. O situaţie ce aminteşte, folosind o comparaţie plastică, de pelicula Ziua Cârtiţei, unde într‑un moment de excepţionalitate disfuncţională a curgerii fireşti, ireversibile a timpului în ciclul de 24 de ore totul era reluat de la capăt în fiecare dimineaţă ca şi cum nimic nu s‑ar fi întâmplat şi pornind exact de la aceiaşi parametri. Este exact ceea ce s‑a petrecut de‑a lungul istoriei în societatea românească şi deci şi după decembrie 1989. Examinarea, fie şi fugitivă, a ultimilor 26 de ani şochează prin puternicul impact al unui déjà‑vu al ciclului repetitiv … Aceeaşi corupţie, acelaşi cronism şi nepotism politico‑economic şi financiar, acelaşi arivism, parvenitism, acelaşi egoism, dispreţ şi indiferenţă faţă de marea masă a românilor de rând. Toate scandalurile publice de ordin politic, economic, financiar, social ș.a.m.d par a fi trase la acelaşi şapirograf istoric.” (“Avatarul modelului existential Romanesc”)

“După decembrie 1989, „elita” intelectuală românească, din motive de servitute ideologică şi autodisculpare în raport cu un trecut extrem de compromiţător, a devenit portavocea stridentă a înfierării fostului regim şi îndeosebi a manifestărilor ce au stimulat şi susţinut cultul personalităţii fostului dictator, inclusiv prin intermediul unor acţiuni propagandistice de masă. Numai că asemenea activităţi, precum cele menţionate, nu au nici măcar un certificat de originalitate istorică. Ele au o existenţă seculară în istoria românilor, iar ca să rămânem la perioada menţionată, să amintim că şi în regimurile politico‑ideologice relativ recente, precum cel carlist sau antonescian, aceasta “elita’ a practicat fără rezerve şi cu acelaşi entuziasm absolut acelaşi tip de partitură comportamentală.”

“Toată lumea admiră în România de azi ceea ce se numeşte „standardul de viaţă civilizat” (material, dar şi civic) al membrilor societăţilor occidentale (ca ansamblu general, căci fiecare dintre acestea nu sunt nici 100% ideale sau perfecte in integrum) dar uită intenţionat sau din pură superficialitate culturală să‑şi amintească că acest „standard” şi „comportament civic” sunt rezultatul unui îndelungat proces evolutiv economic şi socio‑educaţional în care mijloacele de stimulare intelectuală şi de modelare a comportamentului individual au inclus, alături de forme pozitive intelectuale şi morale, şi constrângeri fizice extreme, dure, realmente implementate la propriu „prin sabie şi foc”. Rezultatul acestui proces ce a durat secole în societăţile occidentale este un binom ce combină, la nivelul majorităţii membrilor societăţii, cultura generală cu cultura civică, ca sinteză a laturilor ei politice, economice, morale şi culturale.”

“Reţinând faptul obiectiv că nu există nici în cadrul democraţiei de tip occidental un model unic, cu valabilitate universală, apare cu atât mai important pentru societăţile emergente din fostul regim totalitar, indiferent cu natura ideologică, să construiască, să adopte un sistem de guvernare care, precum spunea Karl Popper, „să‑i împiedice în primul rând pe cei puternici să facă rău, pagube tuturor celorlalţi”. Pentru istoria românilor, acest aspect a fost şi rămâne în continuare unul de o importanţă excepţională. Aceasta pentru că românii au fost şi continuă să fie şi azi o simplă masă de manevră electorală şi politică, aflată la discreţia diferitelor grupuri de interese ce aparţin clasei politice şi „elitei” conducătoare. Până nu se va rezolva la nivel structural instituţional acest neajuns, procesul politic şi însăşi pretenţia de a reprezenta un regim politic democrat rămâne o fantoşă, o realitate potemkiană.”

“Ce a lipsit cvasipermanent şi lipseşte şi astăzi modelului existenţial, alături de implementarea unei forme de guvernământ adecvate specificului românesc, este o viziune strategică pe termen lung, asimilată în conştiinţa individuală, cu privire la locul şi rolul românilor în lume, în raport cu celelalte popoare. O strategie care să fie elaborată şi sprijinită în deplin consens existenţial de marea masă a românilor. O adevărată „stea polară” spre care să tindă şi la care să contribuie constructiv generaţie după generaţie, sub bagheta unor „elite” responsabile.”

“Din poziţia de martor al istoriei şi participant în „arena ideilor”, am decis
ca volumul de faţă să includă, alături de câteva lucruri noi, o selecţie de ordin tematic a unui număr de analize şi comentarii elaborate şi publicate în ultimii 26 de ani în străinătate şi în România postdecembristă. Unele reiau în momente cronologice diferite abordarea unor teme considerate de autor ca fiind importante, dar din păcate încă nerezolvate la nivel pragmatic. Toate au menirea de a acompania cronologic, „în direct”, evoluţia şi frământările societăţii româneşti atât înainte, cât şi după evenimentele dramatice din decembrie 1989. Materialele publicate în acest volum păstrează forma originală şi nu au suferit modificări sau ajustări de ordin circumstanţial. Principiul de la care am încercat să nu fac rabat încă din perioada tinereţii a fost conştientizarea consecinţelor ireversibile ale anticului „scripta manent”. Ca atare, sunt satisfăcut să constat că aserţiunile făcute de‑a lungul ultimului sfert de secol nu impun revizuiri de orientare politică sau ideologică şi pot servi, fie şi din curiozitate, atât pentru tânăra generaţie contemporană, cât şi pentru cele viitoare ca un posibil punct de reper pentru înţelegerea subiectelor abordate. Şi de ce nu, o invitaţie la propria meditaţie.”