Casa creștinului

„În ciuda celor câteva decenii de ateism militant, românii au rămas creștini în majoritatea lor. Ne mărturisim credința noastră și vrem să o păstrăm și să o transmitem copiilor noștri, socotind-o ca pe o moștenire de mare preț în care ne punem nădejdea renașterii neamului nostru. Rădăcinile adânci ale credinței în sufletul românului și respectul față de tradițiile creștinești ale părinților l-au ajutat pe acesta să se țină legat de Biserica neamului său, fie și numai prin firele câtorva rânduieli importante  de care n-a putut nicicum să se despartă.

Nu știm dacă toți românii s-au mai rugat, au postit, au cinstit sărbătorile, dar știm că aproape toți, cu foarte rare excepții, și-au botezat copiii, s-au cununat în biserică, și-au înmormântat părinții și i-au pomenit după rânduiala creștinească. De multe ori toate acestea se făceau numai în virtutea tradiției. Această fidelitate față de tradiția și de credința moșilor și strămoșilor este o virtute incontestabilă a românilor și oricum lăudabilă.

Românii s-au îndepărtat de Biserică, au uitat și neglijat multe din rânduielile vieții creștinești, dar nu s-au lepădat de ea. Nu a fost puțin lucru. Slavă Domnului pentru toate! Cu timpul însă mulți dintre noi am pierdut sensul, rostul acestor lucruri, nu mai știm de ce se săvârșesc, când, cum, nu mai știm ce trebuie să facem când ni se naște un copil, când este cineva bolnav, când trebuie să botezăm, când trebuie să cununăm sau să ne cununăm, când trebuie să mergem la biserică.” - Extras din Prefață, semnată de autor