Descriere produs
„René Guénon nu tratează simbolismul crucii în sens restrâns, creştin, şi nici într-unul restrictiv din punct de vedere al imaginii efective a obiectului de referinţă. El este discutat în primul rând din perspectiva metafizică, aceasta fiind, susţine autorul, şi cea mai importantă. Apoi semnificaţia sa este regăsită în interpretarea altor structuri cu aceeaşi virtute explicativă, dar cu o „geometrie” diferită, cum este Arborele cu şarpele încolăcit în jurul trunchiului sau ţesătura cu firele sale intersectate.
În viziunea autorului sensul simbolic al unui fenomen sau al unui lucru nu îl exclude pe cel istoric. Aceasta pentru că cel din urmă este condiţionat, căci derivat, din principiul metafizic, care este cel esenţial de raportare. Celelalte niveluri de interpretare sunt contingente. În acest sens crucea reprezintă un soi de busolă de orientare în mijlocul stărilor multiple de existenţă a ceea ce este real: Fiinţa. Structura ei trimite, pe verticală, la ierarhia tipurilor ontologice (determinate de Fiinţă) şi, pe orizontală, la amploarea individualităţilor acestora.” - Irina-Gabriela Buda
Domnia cantității și semnele vremurilor (2022) ,
Criza lumii moderne (2022) ,
Metafizică şi cosmologie orientală (2022) ,
Ezoterismul creştin (2022) ,
Autoritate spirituală şi putere temporală (2022) ,
Marea Triadă (2022) ,
Demiurgul şi alte studii tradiţionale (2023) ,
Scurtă privire asupra iniţierii (2023) ,
Iniţiere şi realizare spirituală (2023) ,
Omul şi devenirea sa după Vedānta (2022) ,
Detalii produs
Titlu original: Le Symbolisme de la Croix
ISBN: 9789731118734
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 208
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Herald
Teme: creștinism
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Religie >> Cărți Creștinism
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Filosofie