Descriere produs
Povestea care a stat la baza serialului Outlander
Claire Randall și-a ținut secret trecutul aproape 20 de ani. Dar acum se întoarce acolo unde a început totul, pe plaiurile misterioase ale Scoției, împreună cu fiica ei. Acolo Claire vrea să-i dezvăluie totul: secretul cercului de piatră, secretul unei iubiri care traversează secole și adevărul despre Jamie Fraser, un războinic scoțian a cărui dragoste și curaj a făcut-o pe Claire să rămână în epoca tulbure în care trăia el.
Călătoria ei fermecată continuă la Curtea Franceză plină de intrigi și în Scoția, prin foc și sabie, într-o încercare disperată de a-l salva pe bărbatul iubit și pe copilul lor.
„Micuțul scoțian abia rostise un cuvânt de când fusese scos din sac, noaptea trecută. După ce întrebase scurt unde îi sunt cuțitele – găsite de Fergus, care, scotocind în maniera lui de câine de vânătoare, îi găsise atât jungherul, cât și pumnalul micuț în spatele unei grămezi de gunoi –, păstrase o tăcere posacă în timpul evadării noastre, păzindu-ne spatele în vreme ce alergam pe aleile întunecate ale Parisului. Și, imediat cum ajunseserăm acasă, o privire ascuțită cu ochiul bun fusese suficientă pentru a înăbuși orice curiozitate indiscretă din partea servitorilor de la bucătărie. Probabil că trebuie să fi spus ceva la Comisariat, chiar și numai pentru a confirma caracterul moral al stăpânului său, deși mă întrebam câtă credibilitate aș fi eu înclinată să-i acord lui Murtagh dacă aș fi un judecător francez. Dar acum era la fel de tăcut precum garguiele de pe Notre-Dame, cu care de altfel semăna destul de bine.“
Prin zăpadă și cenușă (Vol. 9) (2023) ,
Prin zăpadă și cenușă (Vol. 10) (2020) ,
Călătoarea (Vol. 1) (2023) ,
Cercul de piatră (Vol. 3) (2020) ,
Cercul de piatră (Vol. 4) (2020) ,
Tobele toamnei (Vol. 5) (2021) ,
Tobele toamnei (Vol. 6) (2021) ,
Ecouri din trecut (Vol. 11) (2021) ,
Crucea de foc (Vol. 7) (2021) ,
Ecouri din trecut (Vol. 12) (2021) ,
Detalii produs
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Cărți Ficțiune >> Cărți Fantasy și SF
Cărți ecranizate
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Speciale >> Booky Halloween
Speciale >> Reducerile lunii
Speciale >> Târgul Cartepedienilor
Opinii editoriale
„Diana Gabaldon este o povestitoare înnăscută… Paginile zboară singure când citești această carte.“
Arizona Republic„O poveste puternică, ancorată în istorie și mit. Am iubit fiecare pagină.“
Nora Roberts