Ecouri din tenebre

Volumul Ecouri din tenebre este ancorat în ştiinţele de frontieră, un segment al cunoaşterii uneori criticat, contestat, alteori împins în derizoriu, dar rămânând la fel de actual… La întrebarea „Există viaţă după moarte?” au încercat să răspundă, de-a lungul timpului, teologi, filosofi, istorici, oameni de ştiinţă. Ipotezele, cazuistica şi explicaţiile la care au ajuns ar putea umple mii de volume. Am încercat să le sintetizez într-o prezentare cât mai completă şi atractivă.

În ansamblul ei, Ecouri din tenebre nu îşi propune să convingă cititorul despre existenţa inexplicabilului în viaţa noastră, a tuturor, ci să îi ţină treaz interesul și să îi hrănească imaginaţia, pentru că multe dintre lucrurile despre care va afla în continuare trebuie înţelese cu inima, nu doar cu mintea. (Rodica Bretin)

***

Când zgomote ciudate încep să răsune în miez de noapte (ciocănituri în ziduri, trosnete, gâlgâit ca de apă prin ţevi goale, scârţâitul treptelor sub paşii cuiva nevăzut)… Când uşile se trântesc singure, ferestrele se deschid fără vreo răbufnire de vânt şi filele unei cărţi uitate pe masă se răsfoiesc de la sine… Când ceşti şi pahare se fac ţăndări pe podea, lămpile se clatină ca la cutremur, statuete cad de pe rafturi, scaune se rostogolesc prin văzduh, sertare ţâşnesc din dulapuri şi sticlele explodează… Iar apoi… Lucrurile neînsufleţite pornesc vânătoarea de oameni, mâini nevăzute se întind să îi apuce şi spirite rătăcite, răzbunătoare ori geloase, prind glas, cerându-și viaţa înapoi…

Cei plecaţi în veşnicie se întorc câteodată – aşa cum i-am cunoscut, şi în acelaşi timp alţii: făpturi stranii, imprevizibile, pe care cealaltă lume şi-a pus inexorabil pecetea.

Morţii rătăcesc printre noi – uneori ca nişte umbre sau contururi de ceaţă, alteori tulburător de reali. Şi dacă, deschizând uşa unei camere ne înfiorăm de o răcoare nefirească, dacă auzim, vedem şi simţim ceva ce nu poate fi, înseamnă că nu am păşit doar într-o altă încăpere, ci într-o dimensiune a existenţei unde noi suntem străinii.