TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Te rog, nu mă iubi 9786069548868
Vezi
galerie

Te rog, nu mă iubi

de Vi Keeland

Id: #425605

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

„Granița dintre iubire și ură poate fi foarte subțire, dar cât de incitant este să treci dincolo de ea...”


Bennett Fox a intrat în viața mea într-o dimineață groaznică de luni. Întârziasem la noul meu job – un job pentru care a trebuit să concurez, chiar dacă am muncit opt ani ca să fie al meu. Cât mi-am dus lucrurile în birou, m-am trezit cu o amendă de parcare. Toate mașinile din jurul meu aveau una, mai puțin un Audi parcat în fața mea, care se întâmpla să fie același model ca al meu. Nervoasă, am decis să dăruiesc mai departe cadoul primit și am vrut să pun amenda în parbrizul mașinii respective. Cu siguranță avea să plătească și să procedeze la fel. Doar că, din greșeală și din repezeală, am rupt ștergătorul în timp ce încercam să furișez amenda. Lucrurile nu puteau decurge mai rău de atât.

 

Totuși, atmosfera s-a mai înseninat când am intrat în lift și am dat de un bărbat absolut superb, cu care am avut unul dintre momentele acelea scurte, dar intense, ca-n filme. Corpul mi s-a relaxat, în timp ce artificii îmi zburau în stomac și unde electrice ne uneau privirile. Poate că nu era chiar atât de rău aici. Sau așa am crezut. Până când am intrat în biroul noului meu șef și mi-am cunoscut competitorul.

 

Bărbatul acela din lift era acum nemesisul meu. Privirea lui înflăcărată nu era datorită atracției reciproce. Era pentru că m-a surprins vandalizându-i mașina și acum abia aștepta să-și anihileze rivala.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Vi Keeland

Traducător: Maria Ilaria Dosei

Data apariției: septembrie 2022

Titlu original: We Shouldn't

ISBN: 9786069548868

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 416

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Midnight books

Teme: iubire, pasiune

 

Opinii editoriale

Bennett și Annalise au fost eroii perfecți pentru mine. Am adorat modul lor de a se tachina și chimia dintre ei. Mi-au plăcut mult separat, dar i-am iubit împreună. Nu știu cum reușește Vi Keeland de fiecare dată să mă surprindă cu ceea ce scrie, dar povestea asta, ca toate celelalte, este absolut superbă și nu o poți lăsa din mână până la ultima pagină!

Luna Sol
Vi Keeland
Vi Keeland
Autor

Vi Keeland este autoare de bestselleruri din topul New York Times. Cu peste două...

vezi autor