Legămintele

Théo şi Mathis, doi puşti de doisprezece ani, se pitesc sub scara de la cantina şcolii ca să bea pe ascuns. Théo trăieşte în tutelă alternativă, cînd cu tatăl său şomer şi depresiv, cînd cu mama lui isterică. Mathis e copilul unei femei traumatizate de copilăria ei sumbră şi al unui bărbat absent şi prietenul nedezminţit al lui Théo. Hélène, profesoara celor doi, ce trăieşte cu povara bătăilor încasate cînd era mică, bănuieşte că ceva nu e în regulă cu Théo, care îi stîrneşte o senzaţie de déjà-vu, şi încearcă să-l salveze. Cécile, mama lui Mathis, după ce descoperă viaţa dublă a soţului ei fermecător, simte că liniştea familiei se năruie de tot cînd Mathis se întoarce de la şcoală mirosind a alcool. Legămintele, spune Delphine de Vigan, sînt „legăturile invizibile care ne unesc, promisiuni pe care le-am şoptit şi al căror ecou nu-l mai luăm în seamă”. Şi tocmai asemenea legăminte guvernează şi otrăvesc viaţa celor patru personaje ale acestui roman polifonic.

„Chiar aşa mult se pot schimba oamenii? Oare fiecare dintre noi adăposteşte în el ceva de nerostit care iese la iveală într-o zi, la fel cum o cerneală necurată, antipatică, ar ieşi la iveală sub căldura flăcării? Oare fiecare dintre noi ascunde înlăuntrul lui demonul ăsta tăcut, în stare să ducă, ani la rînd, o existenţă de măscărici?”