Sensul existentei umane

Explorator neobosit al lumii vii, creator al unor noi discipline şi al unor concepte fundamentale în ştiinţele biologice, Edward O. Wilson îşi pune vastele cunoştinţe în domeniu în slujba cercetării enigmei apariţiei şi existenţei omului. Încercărilor poetice sau metafizice de rezolvare a ei autorul le opune perspectiva unui om de ştiinţă al zilelor noastre, fără a dispreţui câtuşi de puţin aportul disciplinelor umaniste la relevarea dimensiunii unice a omului. Potrivit lui însă, rezolvarea misterului nu poate veni decât din cercetarea confluenţei dintre biologie şi preistorie, punând cap la cap rezultatele cercetărilor privitoare la comportamentul social avansat al fiinţei umane în comparaţie cu cel instinctiv al câtorva specii de animale, relaţia dintre instinct şi învăţare, dintre religie şi tribalism sau fundamentele biologice ale conştiinţei. „Ce-ar fi – se întreabă Wilson – dacă am înlocui genul ştiinţifico-fantastic, plăsmuirea unor fantezii de către o singură minte, cu noi lumi de o mult mai mare diversitate, bazate pe ştiinţa reală, creată de mai multe minţi?”

E adevărat că ştiinţa şi disciplinele umaniste se deosebesc fundamental prin ce spun şi ce fac. Dar sunt complementare la origine şi au apărut în urma aceloraşi procese creative din creierul uman. Dacă puterea euristică şi analitică a ştiinţei va putea fi îmbinată cu creativitatea introspectivă a disciplinelor umaniste, existenţa umană va căpăta un sens mult mai rodnic şi interesant.