TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Fișe de drept civil. Persoanele UJ-CMS-FIDDCP-20-N-001
Vezi
galerie

Fișe de drept civil. Persoanele

de Cornelia Munteanu, Sevastian Cercel

Id: #366609

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

După celebra formulă a lui Gaius, întregul drept de care ne folosim se referă fie la persoane, fie la bunuri, fie la acțiuni – Omne autem ius quod utitur, vel ad personas pertinet, vel ad res, vel ad actiones.

Dreptul persoanelor străbate toate ramurile dreptului deoarece persoană este în centrul tuturor activităților juridice. Codul civil român din 2009 a alocat acestei materii Cartea I, „Despre persoane” (art. 25-257), care stabilește dreptul comun al subiectelor de drept civil.

Lucrarea „Fișe de drept civil. Persoanele” tratează în titluri distincte acești actori ai dreptului văzuți în funcția lor juridică. Ea înfățișează într-o manieră sintetică și accesibilă dar riguroasă, consistentă și completă, problematica ridicată de subiectele dreptului civil.

Studiul este rodul eforturilor unui prestigios colectiv de cadre didactice ale Facultăților de Drept din Hexagon (București, Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova) și constituie un instrument de lucru util pentru studenți și absolvenți, dar vine și în sprijinul publicului larg dornic să descopere conceptele și soluțiile juridice din materia analizată.

În mod obișnuit, când vorbim despre persoană ne referim la persoană fizică (persoană umană). Această ridică anumite probleme juridice esențiale la care răspunde acest volum: a) existența (nașterea, moartea) și capacitatea civilă (de folosință și de exercițiu); b) drepturile inerente ei și apărarea acestora (drepturi izvorâte din demnitatea ființei umane care pot privi atât integritatea fizică și psihică a persoanei, cât și drepturi care privesc valorile morale și sociale ale acesteia). Desigur că nu este lăsată în afară studiului imensă putere a medicinei în domeniul dreptului persoanelor (procrearea medical asistată, prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană, intervențiile asupra caracterele genetice, clonarea etc.); c) identificarea persoanei fizice (numele o desemnează, domiciliul o situează, starea civilă o identifica din punct de vedere juridic, civil) și d) ocrotirea ei.

Uneori persoana fizică poate fi sau deveni incapabilă, iar în aceste situații ea trebuie protejată. Reglementarea ocrotirii persoanei fizice are un suflu imens din care răzbat cele mai puternice și nobile sentimente: iubire și compasiune față de cel mic, față de cel mai slab și față de cel pe care viață l-a dezavantajat.


Pe de altă parte, dacă toate ființele umane vii sunt persoane, nu toate persoanele sunt ființe umane: persoanele juridice nu au o realitate biologică, însă ele au aptitudinea de a dobândi drepturi (patrimoniale și chiar unele drepturi nepatrimoniale) și de a-și asumă obligații, participând în nume propriu la circuitul civil și răspunzând cu bunurile proprii. Persoanele juridice sunt multiple și diverse. Volumul de față tratează toate aspectele juridice proprii acestor categorii de persoane, și anume: clasificarea și elementele constitutive ale persoanei juridice, identificarea, înființarea și capacitatea lor, reorganizarea și încetarea persoanei juridice.

Lucrarea este organizată sub formă de fișe iar acestea sunt structurate pe trei paliere: parte schematică, parte teoretică și parte practică. Prima parte prezintă schematic problematica expusă în rezumat în partea a două, teoretică, iar partea practică cuprinde jurisprudența, spețe, minispețe, teste-grilă (inclusiv răspunsurile cu unele scurte explicații) și întrebări recapitulative. La sfârșitul volumului se regăsește, în mod firesc, o bibliografie generală.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Cornelia Munteanu, Sevastian Cercel

Data apariției: ianuarie 2022

ISBN: 978-606-39-0197-3

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 276

Limbă: Română

Dimensiuni: 19x24 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Universul Juridic