Dreptul internațional privat român
de Claudiu-Paul Buglea
Titlu apărut în colecția II. Cursuri universitare la Universul Juridic
Descriere produs
Lucrarea „Dreptul internațional privat român din perspectiva reglementărilor europene aplicabile în domeniu și a Codului civil român, ediția a III-a, revăzută și adăugită” are ca scop o prezentare a reglementării de drept internațional privat român oferită atât de Codul civil și Codul de procedură civilă, cât și de regulamentele europene aplicabile în acest domeniu.
Datorită faptului că ea încearcă o analiză a aspectelor ce țin de raporturile de drept privat cu element de extraneitate, dar și de cele ale procesului civil internațional, lucrarea se adresează atât studenților sau masteranzilor în Drept, cât și practicienilor, putând reprezenta un instrument la îndemâna acestora, pe un tărâm interesant, cum este cel al dreptului internațional privat.
Autorul acestei lucrări, domnul conferențiar doctor Claudiu-Paul Buglea, este cadru didactic al Facultății de Drept a Universității din București, fiind unul dintre titularii disciplinei Drept internațional privat, predată în această facultate.
Detalii produs
Autor: Claudiu-Paul Buglea
ISBN: 9786063909139
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 332
Limbă: Română
Dimensiuni: 14,8x21 cm - A5
Hârtie: 80g/m
Editura: Universul Juridic