TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Rousseau (Vol. 16)
Rousseau (Vol. 16)
Vezi
galerie
Și politica l-a făcut pe om (așa cum este)
 

Descriere produs

„Și politica l-a făcut pe om... așa cum este. Dacă cineva și-a dat seama că politica și cei care guvernează modelează decisiv popoarele, atunci acesta a fost Rousseau, ferm adept al impozitării marilor averi, convins că proiectul coeziunii sociale depinde de crearea unei clase de mijloc, prin eradicarea simultană a sărăciei și bogăției. A fost muzician, romancier, politolog, filosof moral, pedagog, botanist și a inaugurat genul autobiografic. Iluminist atipic, Rousseau nu a uitat de rolul emoțiilor, în pofida cultului rațiunii, specific vremii sale, motiv pentru care scrierile sale i-au inspirat atât pe Kant, cât și pe romantici. Robespierre l-a idolatrizat, iar mulți au văzut în el părintele intelectual al Revoluției Franceze, fiind considerat totodată precursor al lui Marx sau chiar al totalitarismului. Meritul cel mai mare al lui Rousseau constă în faptul de a fi știut să întrezărească toate momentele de răscruce care caracterizează epoca modernă: a noastră.” -  Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)



Alte titluri pentru Roberto R.Aramayo (autor):
Voltaire (Vol. 6) (2021) ,
extinde
 

Detalii produs

Autor: Roberto R. Aramayo

Data apariției: februarie 2021

ISBN: 9786063366154

Copertă: Hardcover

Număr pagini: 144

Limbă: Română

Dimensiuni: 16x23 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Litera

Teme: umor