TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Lux, sonus et umbrae
Lux, sonus et umbrae
Vezi
galerie

Lux, sonus et umbrae

de Toma Bărbulescu

Titlu apărut în colecția Debut. Școala ardeleană la Școala Ardeleană

Id: #428139

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
De la lanterna magică la instalațiile New Media
 

Descriere produs

„Toma Bărbulescu ne propune o perspectivă teoretică și istorică asupra mișcării din arta începutului de secol XXI, provenită din erorile de redare de pe ecranele digitale. Glitch Art-ul folosește eroarea digitală atât în conceptualizare, cât și în redarea imaginii și a devenit un estetism voit, Post-Digital, în cazul multor artiști contemporani, în acord cu ideea de imperfecțiune postmodernă opusă perfecțiunii tehnologice moderne, de spontaneitate aleatorie, opusă intenției programate soft. Glitch Art-ul este legat de recombinarea operelor existente în cele noi. Așa cum a remarcat Eco, în astfel de situații, spectatorii „recunosc în acțiunile artistului afirmarea dominației auctoriale asupra lucrării originale, precum și o subordonare (paradoxală) la acea lucrare”. Atare practici, cum sunt sinestezia și Glitch Art, după cum observă autorul, trec de la comercial la artistic oarecum spontan și nemediat. Iar cartea de față are meritul de a ne situa în centrul unor problematici și dezbateri teoretice vii ale acestui tip de practică artistică.” (Prof. univ. dr. AUREL CODOBAN)

 

„Subiectul cărții de față se traduce într-o lucrare de certă anvergură, extrem de interesantă și novatoare, rod al unui demers științific laborios, temeinic, coerent și exhaustiv, o incursiune temerară într-un areal vast și pretențios, care confirmă, cu vârf și îndesat, o pasiune reală a autorului pentru mediile mixte audiovizuale, ca forme de creație și expresie în arta contemporană, precum și o bogată experiență teoretică și practică a sa, având rolul unui fundament absolut necesar în derularea proiectului său scris și nu numai. Proiect pe care, personal și din câte știu eu, îl consider a fi o premieră națională, fiind, de asemenea, perfect adaptat tehnologiilor contemporane. Iar aceste deziderate nu pot fi susținute, nu pot fi înfăptuite fără o cunoaștere dobândită prin studiu bibliografic, prin ineditul cercetării științifice și al raportului sinestezic muzică–arte vizuale, ingineria sistemelor informatice de comunicare, realizarea, prezentarea și transmiterea evenimentelor care au un caracter spectacular. Cred, astfel, cu tărie că scrierea de față este una mai mult decât bine-venită, umplând un gol în literatura autohtonă de specialitate și lăsând, cu generozitate, o ușă deschisă pentru cercetări ulterioare.
Orice carte este, în cele din urmă, o întâlnire a scriitorului cu sine însuși, precum și o haină de sărbătoare la curtea laicului profan, fiind oferită, în egală măsură, și cititorului. Și cum cărțile ar trebui să formeze, în primul rând, oameni și, numai după aceea, biblioteci, nu vom așeza valoroasa lucrare de față pe un raft cu un impersonal număr de inventar, ci în sufletele și în conștiința noastră.” (Prof. univ. dr. CRISTIAN CHEȘUȚ)

 

„O analiză care să pună în discuție diverse aspecte, începând cu istoria proiecției și a instrumentelor audiovizuale, trecând prin Glitch Art ca expresie estetică și concluzionând cu studiul sinesteziei ca liant revelator al practicii artistice, nu se putea obține doar prin realizarea de conexiuni la nivel teoretic a diferitelor noțiuni studiate legate de cele două mari medii de exprimare – imaginea și sunetul –, fără culegerea și prezentarea celor mai semnificative exemple. Multimodalitatea este un caracter specific sinesteziei și reprezintă interconexiunea a cât mai multor simțuri. Ea se traduce în câteva practici deja cunoscute în istorie, cea mai faimoasă fiind Gesamtkunstwerk, practică ce presupune gândirea concomitentă a tuturor mediilor artistice ce compun o lucrare totală. Urmărirea sinesteziei în instalațiile audiovizuale, ca element central, coordonator și definitoriu al lucrărilor de acest gen, implică o multidisciplinaritate care schimbă inclusiv caracterul abordării metodologice în creație: de la o abordare bazată pe spontaneitate la una voită, premeditată, proiectată. Acest aspect al multidisciplinarității, rezultat ca expresie a multimodalității sinesteziei, face ca metodologia creației în practica instalațiilor audiovizuale să fie una ce aduce lucrarea în zona designului ca disciplină artistică. De aici, rezultă faptul că instalațiile audiovizuale, mai ales în forma lor performativă, adică prezentarea lor ca un spectacol, devin un produs de design multifațetat. Această multifațetare ajută la formarea unei coerențe identitare a lucrării, iar mediile artistice implicate conlucrează la formarea acestui tot unitar.” (TOMA BĂRBULESCU)

extinde
 

Detalii produs

Autor: Toma Bărbulescu

Prefaţator: Aurel Codoban

Data apariției: ianuarie 2023

ISBN: 978-606-797-896-4

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 202

Limbă: Română

Dimensiuni: 16x23 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Școala Ardeleană

Teme: creativitate, emoții, Cultură