TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Ciberiada
Vezi
galerie

Ciberiada

de Stanisław Lem

Titlu apărut în colecția Byblos la Curtea Veche

Id: #388243

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Ediție aniversară
 

Descriere produs

Premiul „Franz Kafka“ (1991)
Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (1986)
Grand Prix de Littérature Policière (1979)

 

O carte clasică a genului science-fiction, care la centenarul nașterii lui Stanisław Lem, în 2021, îi vădește spiritul vizionar. Profunzimea și inventivitatea prodigioasă a lui Lem sunt celebrate într-o ediție aniversară, de colecție, și într-o nouă traducere.

 

Doi mari roboți-inventatori ai viitorului se provoacă unul pe altul cu aparatele născocite: construiesc când un Electrobard producător de poezii pe bandă, când un instrument de dezîndrăgostit sau o mașină care creează neant și fac experimente pe sute de microlumi în căutarea Fericirii Universale.

 

Într-un melanj alegoric de basm și fabulă modernă, aventurile roboților nasc o adevărată epopee, acoperind marile teme ale omenirii: nașterea, dragostea și moartea, binele și răul. Pe cât de distopice, pe atât de ludice și pe cât de specifice în tarele denunțate, pe atât de universal valabile, povestirile din Ciberiada se caracterizează printr-o inventivitate uimitoare. Sensurile stratificate îl incită pe cititor să le deplieze și să le sondeze, însă fără vreo garanție de a le epuiza.

 

Lumea viitorului nu e cea mai frumoasă și nici cea mai bună. Întâlnim aici avariția și narcisismul, violența și demagogia, absurditatea și păcatul birocrației. Printr-o fină, dar mușcătoare ironie, Lem avertizează asupra pericolelor hipertehnologizării, îndemnând la meditația profundă asupra rostului vieții, limitelor cunoașterii și complexității naturii umane.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Stanisław Lem

Traducător: Ioana Diaconu-Mureșan

Data apariției: noiembrie 2021

Titlu original: Cyberiada

ISBN: 9786064410535

Copertă: Hardcover

Număr pagini: 664

Limbă: Română

Dimensiuni: 15x23 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Curtea Veche

Teme: aventură, distopie

 

Opinii editoriale

Universul încă se străduiește să țină pasul cu enorma forță creatoare care a fost Stanisław Lem.

The Washington Post

Îmbinarea dintre imaginația și știința lui Lem dă naștere unor lumi diverse și complexe. Unele se află imediat după colțul nedefinit pe lângă care trecem în fiecare zi; câteva se găsesc la doar o aruncătură de băț de orizonturile propriei noastre epoci spațiale; iar altele sunt la mare depărtare, extrapolări parabolice ale folclorului din trecut într-un viitor de legendă, populat de dragoni statistici și regate microminiaturale, utopii psihedelice care maschează suferința universală a unor muritori autobionici care persecută roboți monoteiști.

The New York Times

Lem a creat o lume stranie, în care roboții și rachetele se întâlnesc cu regi și dragoni.

The Independent on Sunday

Un maestru al literaturii science-fiction. Unul dintre spiritele profunde ale epocii noastre.

The New York Times
Stanisław Lem
Stanisław Lem
Autor

Stanisław Lem s-a nascut la 12 septembrie 1921 in orasul Lvov, unde a si inceput...

vezi autor