TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Mă rog, deci exist 978‑606‑8272‑43-6
Mă rog, deci exist
Vezi
galerie

Mă rog, deci exist

de Savatie Baștovoi

Id: #433889

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Taina Rugăciunii pe înțelesul omului lumesc
 

Descriere produs

Așa cum stările noastre sînt schimbătoare, tot așa și rugăciunea pe care o facem se schimbă odată cu noi. Acest lucru este ilustrat cu prisosință în Psaltirea Prorocului David, care înfățișează toate trăirile omenești, de la deznădejde la luminare și extaz. Astfel, putem spune cu încredințare că nu există sfînt care să nu fi fost bîntuit de deznădejde și nu este vreun deznădăjduit care să cheme numele lui Dumnezeu, și Dumnezeu să nu‑l audă. 


De ce ne rugăm? Ne rugăm pentru că nu putem altfel. Orice stare și orice trăire pot fi prilejuri de rugăciune. Ne rugăm atunci cînd ne simțim neputincioși, ne rugăm atunci cînd am avut o izbîndă, ne rugăm atunci cînd nu știm ce alegere să facem.


Rugăciunea este alinarea tuturor durerilor, plinirea neputințelor, tămăduirea despărțirilor, învierea mor­ților, vederea celor viitoare, ștergerea celor trecute, revărsarea dragostei, surparea depărtărilor, iertarea greșelilor, stingerea regretelor, bucuria înfierii, pregustarea Împărăției, prietenia sfinților, descoperirea tainelor, cunoștința Scripturilor, strălucirea Dumnezeirii în inimă și în tot trupul, tăcerea de dinaintea Judecătorului, liniștea iertării.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Savatie Baștovoi

Data apariției: decembrie 2023

ISBN: 978‑606‑8272‑43-6

Copertă: Hardcover

Număr pagini: 232

Limbă: Română

Dimensiuni: 16x16 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Cathisma

Teme: creștinism

 

Loc în topurile Cartepedia

Savatie Baștovoi
Savatie Baștovoi
Autor

Ierodiaconul Savatie, în lume Ștefan Baștovoi, s-a născut în 1976 în Chișinău ș...

vezi autor