TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Elefantul din Belfast
Vezi
galerie

Elefantul din Belfast

de S. Kirk Walsh

Titlu apărut în colecția Corint Fiction la Corint

Id: #428814

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Lupta unei tinere și a elefantului Violet pentru supraviețuire în timpul bombardamentelor abătute asupra Belfastului în Al Doilea Război Mondial

 

Inspirat dintr-un fapt real, romanul spune povestea duioasă și teribilă a lui Hettie Quin, o tânără îngrijitoare la grădina zoologică din Belfast, și a elefantului Violet, în vârstă de trei ani, adus de curând în oraș. După pierderea recentă a surorii sale mai mari și abandonarea de către tatăl ei, Hettie își găsește liniștea și echilibrul în grija pe care o poartă puiului de elefant și în munca alături de colegii săi.

 

Într-o seară din aprilie 1941, Belfastul este atacat de avioane germane, care lansează asupra localității peste șase sute de bombe, vreme de cinci ore. Aproape o mie de civili sunt uciși. În cursul bombardamentelor și în răstimpul dintre ele, tânăra luptă să salveze elefantul și să supraviețuiască bombelor și tulburărilor dintre facțiunile rivale din oraș.

 

S.Kirk Walsh redă cu talent evoluția relației dintre Hettie și elefantul Violet, și apropierea tot mai mare dintre ele pentru supraviețuire și alinare reciprocă. Elefantul din Belfast realizează un portret complex al iubirii, pierderii, durerii și rezistenței pe fundalul unui oraș irlandez pradă Blitz-ului nemțesc, care dezvăluie un episod mai puțin cunoscut din Al Doilea Război Mondial.

extinde
 

Detalii produs

Autor: S. Kirk Walsh

Traducător: Ioana Petridean

Data apariției: martie 2023

ISBN: 978-606-088-178-0

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 384

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Corint

Teme: Al Doilea Război Mondial, supraviețuire

 

Opinii editoriale

„Redată cu sensibilitate și conturată cu finețe, această poveste deosebită, bazată pe fapte reale, este totodată inspiratoare  și sfâșietoare.”

Christina Baker Kline, autoarea bestsellerului Trenul orfanilor

 „Romanul evocă grăitor rapiditatea cu care războiul transformă banalul în suprareal, în vreme ce Hettie și Violet devin fugare într-un oraș distrus.”

The New Yorker

 „Walsh redă portretul zbuciumat al vieții într-un oraș divizat […]. O perspectivă unică asupra unei țări aflate în război și asupra a ceea ce sunt dispuși oamenii să facă pentru cei pe care îi iubesc.”

Kirkus Reviews

„În fermecătorul ei roman de debut, Walsh transformă în ficțiune o întâmplare adevărată, mai puțin cunoscută, din Al Doilea Război Mondial – aventurile unei tinere irlandeze, îngrijitoare de animale, și a unui pui de elefant de peste 1 500 de kilograme. […] Devotamentul lui Hettie pentru Violet reprezintă nucleul emoțional al acestei cărți, care recreează în mod strălucit viața de zi cu zi din Belfast, în timpul războiului. Legătura dintre Hettie și Violet este una de neuitat.”

Publishers Weekly

 „Străzile din Belfast, atât înainte, cât și după distrugerile cauzate de bombardamente, sunt convingătoare prin frumusețea și grozăvia lor, iar Walsh se pricepe să zugrăvească specificul unui peisaj atât de unic […]. În esență, povestea este despre izbăvire. La urma urmelor, al doilea pas în revenirea la normal este să crezi în ceva mai mare decât tine… poate într-un elefant.”

Steve Amick, Michigan Public Radio