Oceanul viselor

Într-o lume în care incendiile sunt tot mai numeroase și speciile dispar una după alta, bătrâna mamă a Annei e pe moarte. Condamnată la supraviețuire de mila copiilor săi, supusă unor intervenții medicale din ce în ce mai disperate, bolnava își focalizează atenția asupra ferestrei din rezerva sa de spital, evadând în viziuni de basm sau de coșmar. Când observă că degetul îi dispare, apoi, câteva luni mai târziu, îi dispare și genunchiul, Anna simte și ea atracția ferestrei. Începe să vadă că și alții își pierd părți din corp în același fel, deși nimeni altcineva nu observă. Tot ce poate să facă eroina este să-și țină mama în viață. Dar fereastra se deschide tot mai larg, făcându-i pe Anna și pe cititor să se adâncească într-o frumoasă poveste despre suferință și posibilități, despre pierdere, iubire și papagali cu burtă portocalie... Unul dintre cele mai reușite romane ale lui Richard Flanagan, Oceanul viselor este o vâlvătaie care luminează ceea ce rămâne atunci când infernul atrage totul în vârtejul lui: în parte, elegie; în parte, vis; în parte, speranță.