Pescuitorul de bureți

Volumul Pescuitorul de bureți stârnește în presa franceză o avalanșe de comentarii, care salută, cu entuziasm și calde aprecieri, revenirea lui Adrian Zografi, după doi ani de tăcere. (Ultima povestire publicată: Ciulinii Bărăganului, apăruse în 1928.)

„Volumul Pescuitorul de bureți nu-i un roman – se spune într-o revistă pariziană din epocă – sunt povestirile lui Adrian Zografi care se continuă în paginile autobiografice Pescuitorul de bureți, Bakâr, Nemurire, Sotir, Între un prieten și o tutungerie. Ne reîntâlnim cu figuri cunoscute: Mihail, Bakâr, Haralambe și nu-i nevoie să-i fi văzut aievea, pentru ca imaginea lor să fie trainică. Excepționalul talent al lui Istrati are puterea de a-și însufleți personajele, întrupându-le întregi în laboratorul amintirilor.

Citiți episodul recrutării pescuitorilor de bureți, întâlnirea cu falsificatorul de bani Bakâr, plecarea în Abisinia, intervenția unchiului din Alexandria care preamărește în fața lupului binefacerile unei zgarde pentru câini și care crede că un vagabond este în stare să sacrifice un prieten pentru «o situație» – și veți fi fascinați, luați de ritmul acestor povestiri viguroase, care, fără paradă de literatură, reabilitează mizeria.

Istrati ne dă tot ce am fi dorit. El este un vanitos, dar repede îți dai seama că această vanitate are un fundament dintre cele mai nobile: valoarea umană. El e amar, pentru că-i drept, și este drept, pentru că-i bun. Bunătatea lui nu-și are egalul decât tot în ura lui, dar el nu urăște decât ceea ce-i rău… El iubește oamenii de jos, din cauza suferinței celor săraci, dar și acolo el știe să deosebească ceea ce-i imbecilitate și josnicie… Tandrețea lui ne umple inima, idealul său ne reînsuflețește, dorul său de afecțiune ne redeșteaptă elanurile, pesimismul său e consolator, pentru că dă vieții un țel și-i atestă măreția și, în sfârșit, pentru că un suflu de bunătate străbate întreg pământul, făcându-ne zilele mai luminoase.

Anatole France dărâmă…

Cu mintea sa, cu inima sa, cu sângele său, cu eul său uriaș, Panait Istrati construiește o lume mai bună. Și istorioarele ce le seamănă, în trecerea lui printre noi, vântul nu le poate lua cu sine…

Panait Istrati a făcut să răsune în secolul nostru un glas, al cărui timbru nu era cunoscut. Cărțile sale au un accent unic. Iar ultima sa carte este poate perfecțiunea între toate celelalte.”