Neranțula

Sensul sublim al romanului l-a relevat Alexandru Philippide în „Adevărul literar şi artistic” din 18 aprilie 1937: „Aproape toţi eroii lui Panait Istrati, începând cu autobiograficul Adrian Zografi, se pot reduce la un singur tip dominant: omul care tânjeşte după prietenie, care trăieşte pentru prietenie şi care vede suprema mulţumire sufletească în găsirea unui suflet bun. În această căutare a prieteniei se sublimează şi se topesc toate celelalte sentimente. Chiar şi într-o operă atât de plină de erotism, cum este Neranţula (şi care ca putere de sugestie este poate cea mai puternică), tot sentimentul prieteniei este acela care, până la urmă, covârşeşte sufletul povestitorului.”