Growing Up to Be the Best. Achievement Motivation in the Transition to Adulthood
de Oana Negru
Titlu apărut în colecția Psihologul expert la ASCR
Descriere produs
Editarea şi publicarea acestei cărţi, ca parte a unei cercetări, au fost finanţate de CNCSIS-UEFISCDI, în cadrul unui grant derulat în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Intenţionalitate, scopuri şi autoreglare în maturizarea tinerilor din România: dezvoltarea şi implementarea unor metodologii complexe.
Această carte cercetează o interesantă mutaţie care s-a ivit în viaţa oamenilor ca urmare a progreselor socio-economice şi culturale înregistrate în ultimele decenii: maturitatea emergentă. Aceasta este o perioadă de prelungire a adolescenţei, caracterizată printr-o instabilitate personală crescută, o amânare a asumării rolurilor tradiţionale ale vieţii de adult (independenţă financiară, angajamente familiale, implicare pe piaţa muncii) şi o explorare extinsă a identităţii personale.
Autoarea prezintă prima cercetare asupra maturităţii emergente pe populaţia din România, utilizând metode combinate experimentale, ecologice şi idiografice şi obţinând importante rezultate originale, susţinute de dovezi experimentale. Această carte include multiple aplicaţii practice, fapt care o recomandă nu doar celor interesaţi de producerea cunoaşterii (cercetători), ci şi celor interesaţi de exploatarea acesteia (practicieni).
Detalii produs
Autor: Oana Negru
ISBN: 978-606-8244-54-9
EAN-16: 978606824454
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 228
Limbă: Engleză
Dimensiuni: 16,5x24 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: ASCR