TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Așa cum ne vorbește Dumnezeu
Așa cum ne vorbește Dumnezeu
Vezi
galerie

Așa cum ne vorbește Dumnezeu

de Dionysios A. Makris

Id: #426955

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Șapte povestiri despre descoperirea credinței
 

Descriere produs

În mijlocul crizelor succesive ale vremurilor noastre mulți cred că Dumnezeu ne‑a părăsit. Dar oare așa e? Nicidecum! Și asta ne‑o arată destui oameni care au reușit să audă glasul lui Dumnezeu, să‑I dea ascultare și să‑și schimbe decisiv viața. Istorisirile din volumul Așa cum ne vorbește Dumnezeu nu sunt altceva decât spovedaniile unor oameni care s‑au străduit din răsputeri să răspundă invitației primite din partea Însuși Dumnezeului Treimic – singurul Dumnezeu adevărat. Neîndoielnic, mărturiile acestor oameni aleși se vor arăta ziditoare de suflet și vor aduce mult folos duhovnicesc cititorilor cu inima pregătită să primească binecuvântarea Domnului!

 

* * *


„«Binecuvântaţi», zic monahii în locul oricărui alt salut. «Domnul» e răspunsul cuvenit. Altfel spus, Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeul și Mântuitorul nostru să te binecuvânteze și să vină între noi! Și când Preadulcele Iisus Hristos vine în mijlocul a doi oameni, atunci își fac loc în sufletele lor iubirea, pacea, smerenia, mila. Să vă amintiți că binecuvântarea Domnului este aceea care te duce în Rai. Ca să fim binecuvântați suntem datori să învățăm a cultiva și a trăi neîntrerupt binecuvântarea lui Dumnezeu.”

extinde
 

Detalii produs

Autor: Dionysios A. Makris

Data apariției: noiembrie 2022

ISBN: 978-973-136-889-4

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 264

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Sophia

Teme: ortodoxism