TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Suntem zidiți pentru fericire 978-973-136-899-3
Suntem zidiți pentru fericire
Vezi
galerie

Suntem zidiți pentru fericire

de Serioghin Petru

Id: #431461

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Învățăturile unui du­hovnic şi mărturisitor al credinţei
 

Descriere produs

„Dumnezeu l‑a creat pe om din infinita Sa dragoste, me­nindu‑l fericirii veşnice. Dar fericirea nu poate exista fă­ră dragoste. De aceea se aşteaptă din partea omului dra­gos­te faţă de Dumnezeu, potrivit poruncilor sfinte; dra­gos­te din toată inima, din tot sufletul şi cu toată puterea, pen­tru ca prin această dragoste, pornită din inimă, omul să se ataşeze de Dumnezeu. Domnul este Iubire, iar prin iubire omul trebuie să do­bân­dească asemănare cu Dumnezeu, fiindcă numai prin iu­bire poate deveni fiu al lui Dumnezeu după har; iar da­că Îi va deveni fiu, poate deveni şi moştenitor al Împărăţiei cerurilor.


Dacă vom crede în Dumnezeu cu ini­ma, ca în Creatorul şi Dătătorul‑de‑viaţă, vom simţi că vi­a­ţa noastră şi cele ce îi sunt de trebuinţă ne sunt dăruite de Dum­nezeu. O asemenea credinţă vie ne poate aduce în ini­mă pace, nădejde, bucuria descoperirii unei mari şi uni­ce co­mori şi a libertăţii sub acoperământul atotputer­ni­ci­ei lui Dum­nezeu. Dacă avem credinţa nestrămutată că uni­cul izvor care ne dă viaţă este Dumnezeu, Creatorul şi Pro­niatorul nostru, dacă vom nădăjdui că, din mila şi bu­nă­tatea Sa, nu vom rămâne în afara Împărăţiei Sale ce­reşti, spre care tindem cu toată inima, dacă Îl vom iubi pe Dumnezeu mai mult decât propria noastră viaţă (întrucât aceasta Îi aparţine, este un dar al Său), vom fi fericiţi şi vom avea chezăşia Împărăţiei lui Dumnezeu.”


Pr. Petru Serioghin

extinde
 

Detalii produs

Autor: Serioghin Petru

Traducător: Boris Buzilă

Data apariției: iulie 2023

ISBN: 978-973-136-899-3

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 232

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Sophia

Teme: creștinism, Dumnezeu

 

Loc în topurile Cartepedia