E încă timp de zaruri în gutuie

Se poate scrie oriunde, dar nu se poate scrie oricum. Drumul pe care s-a mers e luminat de borne, unele cu nume prietenos de mentă sau floare de colț, altele cețoase cu nume de fum și cafea. Rândurile s-au scris viu, uneori oniric, deseori solilocvial, cu o cerneală străveche, fabricată demult și dăruită gândului cu simpatie și recunoștință. Timpului meu i-au fost alături oameni obligatorii, frumoși în ființare, curajoși prin șansă, atleți de secundă și hazard în cursa destinului. Lirismul acestor pagini e tributar interogației „ce-ar fi fost dacă”. Dincolo de semnul retoric al cărții se poate visa, se pot reconstrui podurile de altădată, flamurile se trezesc în posturi de sentinelă iar porturile încep să-și înflorească falezele și amiezile uitate, pentru călătorul obosit și cititorul grăbit să trăiască.