Cimitirul eroilor

Bheristan e o țara stranie, creștină, situată undeva într-un Orient incert. Se numește în limbă proprie Țara Oilor și duce mai departe tradiția de milenii a păstorilor bheristanezi. E un spațiu ficțional în care toponimia și onomastică indo-iraniene revarsă în pagini un aer exotic. Dar e, totodată, un spațiu totalitar, erodat interior, un spațiu asupra căruia nu se abate niciuna dintre mâniile lui Dumnezeu cu excepția uitării. Țara își pierde istoria și cultură și se zbate în propriile neputințe cotidiene. Devine încet un Cimitir al Eroilor, de pe ale căror pietre funerare s-au șters toate numele. Nimic nu e mai trist decât să-ți vezi eroii dizolvându-se în uitare pe sub cozorocul caschetei de locotenent în armată bheristaneza. Personajul central, locotenentul Adam Orman, se opune cu încăpățânare acestui diluviu al nepăsării generale, dar Sistemul are mijloacele lui să mențină fluxul îngropării trecutului în neguri. O poveste pe cât de apăsătoare, pe atât de plină de umor, care se poate cîți în registre diferite; de la simplă lectură de suprafața, extrem de alertă și incitantă, până la pătrunderea în adâncimea simbolurilor, alegoriilor și parabolelor, cititorul este răsplătit cu pagini de o frumusețe tulburătoare și cu personaje credibile viețuind în spațiul distopic al Bheristanului. Cimitirul eroilor e un român în care orice posibil cititor se regăsește cu temerile și bucuriile de peste zi. E un român-parabolă despre putere și pervertire scris cu măiestrie, cu ironie molipsitoare, cu speranța în forță regeneratoare a culturii.
„Cimitirul eroilor e o carte gravă tristă, dar nu descurajantă. (...) Cât privește scriitură, limbajul, chiar că le-am găsit la ele acasă. La un moment dat, eram tentat să fac chiar o lista cu termenii și expresiile de argou. Și capacitatea de a face portrete. De neuitat. Au un contur fizic și un fond moral foarte vii. În rest, să fie Cimitirul eroilor românul kafkian din literatură română? Mai ales prin îmbinarea absurdului cu logicul? Părerile vor urmă. S-ar putea să fie trimiteri spre Camus, Heinrich Ball, sau Deșertul tătarilor. Ceea ce ar însemna mult în sincronizarea romanului românesc contemporan cu cel european. Oricum, o apropiere de Generalul armatei moarte este evidența cu nimic subsumat.”-Ion Topolog