Cum am trecut prin comunism
de Lucian Boia
Titlu apărut în colecția Seria de autor Lucian Boia la Humanitas
Descriere produs
„Eram în ultimul an de facultate, când m-a chemat la partid Iorgu Stoian, profesor de epigrafie, având pe atunci și mai ştiu eu ce funcţie în biroul de partid. Mi-a spus că e cazul să-mi fac autocritica. Eram foarte slab, aproape nul, la autocritică. Ce noimă are să spui că nu eşti de acord cu tine însuţi? Critica şi autocritica ţineau însă de ritualul de partid şi alcătuiau împreună o strategie bine gândită şi eficientă de devalorizare a individului, supus tirului celorlalţi şi obligat – culmea! – să-şi dea el însuşi lovitura de graţie, după modelul proceselor staliniste.
Ce era să răspund? I-am zis că, sigur, îmi voi face autocritica. Şi mi-am făcut-o în felul meu… spre supărarea lui Iorgu Stoian, care a ţinut să-mi spună că nu aşa ne-a fost vorba. Totuşi, în ciuda insuficienţelor mele, partidul mă dorea! Şedinţa organizaţiei de partid la care s-a votat primirea mea s-a transformat într-un exerciţiu de acuzaţii de o neînchipuită duritate, de parcă s-ar fi urmărit nu primirea, ci excluderea, chiar înainte de a fi primit.
Voiam să am o carieră universitară, care depindea în bună măsură de atitudinea mea politică. În realitate, totul avea să fie infinit mai complicat. Ca să mă împlinesc, trebuia să cadă mai întâi comunismul, şi asta nu ţinea deloc de mine, ci de jocurile imprevizibile ale istoriei.”
Lucian Boia
Cu fotografii din arhiva autorului
Între înger şi fiară (2023) ,
Franţa, hegemonie sau declin? (2023) ,
Sfârşitul Occidentului? (2013) ,
De ce este România altfel? (2023) ,
Capcanele istoriei (2022) ,
Balcic HC (2023) ,
Primul Război Mondial (2023) ,
„Germanofilii” (2023) ,
Suveranii României. Monarhia, o soluție? (2023) ,
Napoleon III cel neiubit (2023) ,
Detalii produs
Autor: Lucian Boia
ISBN: 978-973-50-6070-1
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 184
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas
Teme: comunism, totalitarism
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Biografii, memorialistică, publicistică și eseuri >> Cărți Memorii și jurnale
Speciale >> Literatură de frontieră
Speciale >> Democrație și civism
Din blogul Cartepedia
,,Probabil că toată lumea s-a obișnuit ca istoricul și eseistul Lucian Boia să revină în preajma unuia dintre târgurile mari de carte din capitală cu un volum nou pe piață. O dată sau de două ori pe an,......“
citește mai mult,,Lucian Boia continuă publicarea memoriilor sale cu un nou capitol, de data asta ceva mai important în privința formării sale profesionale, cuprinzând anii facultății, angajării la universitate, confer......“
citește mai mult