A învăţat să citească devreme, aşa cum îi stă bine unui copil născut în anii grăbiţi ai comunismului. A citit cantităţi imense de Jules Verne, Alexandre Dumas, benzi desenate ( în limba franceză) – deşi acolo mai degrabă urmărea ilustraţiile, cavalerii Pardaillan, Cireşarii şi alte lecturi obligatorii pentru o copilărie serioasă. Descoperă destul de repede literatura universală clasică şi o condimentează cu lecturi de seară din Sven Hassel, seria SAS şi alte minunăţii oferite de colecţia Nautilus a editurii Nemira. Cam din aceeaşi perioadă datează şi primele încercări literare – romane de consum cu arabi răi şi agenţi secreţi americani, evident buni. Romane neterminate şi de care ar face bine să uite cât mai repede.
Această pasiune de a amesteca destul de indigest literatura universală sau cea română cu literatura de masă îl duce spre filologie unde lecturile devin dintr-o dată obligatorii, organizate şi ceva mai bine structurate. Însă evadează când poate înspre contemporani marginali, poezie şi alte năzbâtii sf sau fantasy. Surprinzător, citeşte foarte puţine romane poliţiste şi niciun roman de Stephen King.
Descoperă filozofia, teoria artei şi istoria univesală din care citeşte câte un pic, suficient însă cât să îl facă să-şi pice examenul de istoria limbii. Scrie cronică literară, la nivel începător, însă păstrează pasiunea pentru literatura română şi după terminarea facultăţii. Cam de atunci lucrează în librării, unde îşi permite să revină la iubirea din copilărie: cititul dezorganizat şi descoperirea de noi autori.
Între timp, îşi dă seama că oferta pentru copii în vremea comuniştilor era foarte mică, iar satul în care a locuit a făcut-o şi mai mică. Aşa că începe să citească cărţi pentru copii şi descoperă minunăţii la care nu se gândise.
Nimic din toate acestea nu îl împiedică să ştie foarte multe lucruri despre cărţi care nu îi plac sau pe care nu o să le citească niciodată, lucru care îl uimeşte de fiecare dată. Îi plac bârfele literare, poate povesti pe-ndelete despre autorii preferaţi şi se bucură ca un copil când desface un colet cu titluri noi.
Constantin e un asasin plătit. Colindă lumea în funcție de țintele pe care i le cer contractele. A plecat din România, lăsând acasă un mic orășel, cu o familie dezmembrată și o copilărie către care privește cu nostalgie. Cristina a plecat și ea de mulți ani din țară, căsătorindu-se cu Jim, fiul unor afaceriști suspecți. În tinerețea ei bistrițeană, Cristina a fost iubita lui Constantin, însă a ale...
Robopocalipsa e, dacă nu mă înșel, unul dintre primele romane publicate în primăvara lui 2015 de către Nemira în noul format al colecțiilor de SF/Fantasy și YA. Un format mai potrivit pentru romanele de mari dimensiuni decât precedentul și cu un portofoliu pe măsura editurii. Am citit însă cu întârziere romanul lui Wilson și nu îmi pare rău pentru că m-am bucurat de o lectură bună în concediu. Ti...
Debutul lui Andy Weir e excelent. Am tot citit recenzii negative, multă lume fiind supărată că se discută atât de mult despre un roman în care tema centrală e cultivarea cartofilor pe Marte. Că am ajuns de la războaie intergalactice la agricultură banală în spațiu, de unde și o scădere calitativă a viziunii sefeului de astăzi. Nimic mai fals. Marțianul nu e despre cultivarea cartofilor, ci mai de...
Am citit cu surprindere și fără pauză Un fel de basm. Apoi mi-am mai cumpărtat 2, 3 cărți de Graham Joyce, însă asta e o altă poveste. Spun că am citit cu surprindere pentru că rar mi s-a întâmplat să dau peste un astfel de fantasy. Joyce nu scrie pentru a crea lumi alternative sau pentru a da drumul în lumea noastră personajelor de basm. Nicidecum. Tratează fantasy-ul ca și cum nu ar exista. Iat...
Nu mă declar un mare fan al YA-urilor, adică a literaturii pentru adolescenți. Citesc de curiozitate și, în general, YA-uri cu tentă SF sau Fantasy, scrise de autori pe care îi urmăresc. Alif Nevăzutul mi-a făcut cu ochiul însă datorită copertei foarte bune. Apoi am aflat că a luat World Fantasy Award 2013 și am spus că e musai să-i dau o șansă. Alif trăiește într-un stat situat, probabil, în Ori...
Una dintre bucuriile personale oferite de Târgul de carte Gaudeamus a ținut de lansarea unui nou roman în seria de autor Bohumil Hrabal de către editura Art. Pentru cei care nu au citit nimic din Hrabal, am două recomandări obligatorii: O singurătate prea zgomotoasă și L-am servit pe regele Angliei. Două romane de un umor, deseori tragic și aproape incredibil, însă două romane care construiesc un...
Am ajuns să citesc constant volumele de eseuri ale lui Boia din ultimii ani, aproape fiecare nouă apariție intrând pe lista de mea de lecturi pentru seară. În mare parte volume pentru publicul larg, c...
Pentru mine, și cred că pentru aproape toată lumea, Topîrceanu e un poet minor. Un poet bun pentru școală, clasele primare, amuzant uneori, dar cam atât. Așa că de fiecare dată l-am așezat mental în căsuța lui de scriitor ce trebuie citit la școală, alături de alți poeți care nu mi-au plăcut niciodată: Goga, Macedonski etc. Memoriile de război le-am citit anul trecut pentru prima dată. Nu le știa...
Iată un volum mai mult decât necesar pentru cei interesați de conflictul din Siria și de originile acestui conflict. Zilnic suntem bombardați de informații din presă, însă multe dintre aceste informații sunt greu de verificat. De la conflictul militar din Siria, intervenția Rusiei și cea a NATO, până la criza demografică provocată de valurile de populație care vin spre Europa constant, știrile des...
Nimic mai potrivit timpurilor noastre decât Numărul zero, cel mai recent roman scris de Umberto Eco. Spun nimic mai potrivit pentru că apetența pentru bârfă și bălăcăreală a presei noastre scrise se întâlnește, în mod ciudat, cu gustul îndoielnic al publicului pe care această presă de consum și-l cere permanent. Și cum nu poate exista bârfă fără scandal și minciună, deseori e nevoie să creezi puți...
