Pentru mine, și cred că pentru aproape toată lumea, Topîrceanu e un poet minor. Un poet bun pentru școală, clasele primare, amuzant uneori, dar cam atât. Așa că de fiecare dată l-am așezat mental în căsuța lui de scriitor ce trebuie citit la școală, alături de alți poeți care nu mi-au plăcut niciodată: Goga, Macedonski etc.

Memoriile de război le-am citit anul trecut pentru prima dată. Nu le știam, nu cred că mi-a pomenit cineva de ele până acum, așa că revelația a fost completă. Descoperisem un scriitor grozav, bun stilist, autoironic, excelent portretist, cu bun simț al limbii și am început să mă gândesc cum se împacă Topîrceanu, poetul din școală, cu autorul de memorii. Concluzia e că nu prea se împacă, iar cei care au trecut prin experiența mea trebuie să citească neapărat acest volum. Nu atât pentru relevanța istorică (care există și e importantă – luptele de la Turtucaia, starea armatei românești și a politicii externe, înfrângerea și anii de captivitate, imaginea primului război mondial), cât pentru paginile aproape romanești ale memoriilor. Dimensiunea antropologică, dar și cea etnică a conflictului cu vecinii noștri sunt surprinse atât de bine încât poți înțelege mult mai ușor imaginea românilor obișnuiți despre războiul mondial, orgoliul național și micile prietenii și antipatii cu vecinii.

Un volum obligatoriu pentru bibliotecile personale și, mai ales, o lectură superbă de weekend care vă poate schimba părerea definitiv despre scriitorul prăfuit din școală!