Debutul lui Andy Weir e excelent. Am tot citit recenzii negative, multă lume fiind supărată că se discută atât de mult despre un roman în care tema centrală e cultivarea cartofilor pe Marte. Că am ajuns de la războaie intergalactice la agricultură banală în spațiu, de unde și o scădere calitativă a viziunii sefeului de astăzi.

Nimic mai fals. Marțianul nu e despre cultivarea cartofilor, ci mai degrabă despre supraviețuire. Și nu e un roman care să fie situat în timp încât să permită omenirii flote spațiale, colonizări și conflicte pe măsura unor exemple pe care, cu siguranță, fiecare dintre noi le are. Marțianul  ține de viitorul apropiat al omenirii și de șansele de a trimite un echipaj uman spre Marte. Tratarea subiectului se face cât mai științific cu putință și cât mai credibil, însă e în cele din urmă doar un roman SF.

Mark Watney rămâne izolat pe planetă, uitat de echipajul care îl crede mort. Având hrană puțină, dar și echipamente care produc aer, energie, apă etc. puse în situația de a fi folosite într-un mediu neprielnic pentru o perioadă neașteptat de lungă, fiecare zi e o continuă luptă pentru supraviețuire. Romanul e scris sub forma unui jurnal (video), jurnal care construiește un personaj incredibil de atractiv pentru cititor: un personaj inteligent, inventiv, autoironic și deseori cinic, cu simțul umorului și cu o încredere în propriile capacități cum rar ai putea întâlni.

Evident, trimiterea clasică e cea către Robinson Crusoe. Însă un Robinson Crusoe care e nevoit să se adapteze la o insulă mult mai ucigătoare decât cea din romanul deja clasic, o insulă care în fiecare moment pare pornită să inventeze o metodă de a diminua speranțele de viață. Așa că Marțianul devine o recomandare de lectură obligatorie și sunt convins că romanul lui Andy Weir va deveni un clasic al genului. Prea multe pagini bune în acest debut pentru a nu fi confirmat de trecerea timpului!