A învăţat să citească devreme, aşa cum îi stă bine unui copil născut în anii grăbiţi ai comunismului. A citit cantităţi imense de Jules Verne, Alexandre Dumas, benzi desenate ( în limba franceză) – deşi acolo mai degrabă urmărea ilustraţiile, cavalerii Pardaillan, Cireşarii şi alte lecturi obligatorii pentru o copilărie serioasă. Descoperă destul de repede literatura universală clasică şi o condimentează cu lecturi de seară din Sven Hassel, seria SAS şi alte minunăţii oferite de colecţia Nautilus a editurii Nemira. Cam din aceeaşi perioadă datează şi primele încercări literare – romane de consum cu arabi răi şi agenţi secreţi americani, evident buni. Romane neterminate şi de care ar face bine să uite cât mai repede.
Această pasiune de a amesteca destul de indigest literatura universală sau cea română cu literatura de masă îl duce spre filologie unde lecturile devin dintr-o dată obligatorii, organizate şi ceva mai bine structurate. Însă evadează când poate înspre contemporani marginali, poezie şi alte năzbâtii sf sau fantasy. Surprinzător, citeşte foarte puţine romane poliţiste şi niciun roman de Stephen King.
Descoperă filozofia, teoria artei şi istoria univesală din care citeşte câte un pic, suficient însă cât să îl facă să-şi pice examenul de istoria limbii. Scrie cronică literară, la nivel începător, însă păstrează pasiunea pentru literatura română şi după terminarea facultăţii. Cam de atunci lucrează în librării, unde îşi permite să revină la iubirea din copilărie: cititul dezorganizat şi descoperirea de noi autori.
Între timp, îşi dă seama că oferta pentru copii în vremea comuniştilor era foarte mică, iar satul în care a locuit a făcut-o şi mai mică. Aşa că începe să citească cărţi pentru copii şi descoperă minunăţii la care nu se gândise.
Nimic din toate acestea nu îl împiedică să ştie foarte multe lucruri despre cărţi care nu îi plac sau pe care nu o să le citească niciodată, lucru care îl uimeşte de fiecare dată. Îi plac bârfele literare, poate povesti pe-ndelete despre autorii preferaţi şi se bucură ca un copil când desface un colet cu titluri noi.
Aici – romanul grafic al lui McGuire nu e un volum ușor de digerat. De fapt, pot pune pariu că e genul de carte pe care o iubești de la primele pagini sau o urăști și nu o mai citești. Dificilă ca tex...
Mort copt, trebuie să menționez de la început că nu am citit celebra serie a lui Martin despre luptele pentru putere din Westeros. Am văzut serialul, sunt la zi cu el și-mi place. Însă, din diverse motive, și cred că timpul e unul dintre ele, nu am reușit să mă apuc de seria neterminată încă. Așa că acest volum de povestiri a picat numai bine. Și e și o introducere potrivită în atmosfera romanelor...
În principiu, două lucruri îți poți dori de la o antologie de proză (fie ea și sf, fantasy, horror etc.). Să nu te plictisească și să-ți ofere șansa de a întâlni autori noi. Rareori cumpăr antologiile doar pentru autorii pe care îi cunosc deja. Mai simplu să îţi cumperi o ediţie de autor. În cazul lor mergi la sigur, nu riști mai nimic. Însă când vorbim de antologii colective, riscurile sunt mai m...
Am citit cartea asta mai mult din curiozitate, văzusem suficiente documentare și citisem multe articole în presa on-line și cea scrisă despre Assange și celebrul site WikiLeaks – site care a revoluționat o parte a jurnalismului independent și a pus pe jar marile servicii secrete ale lumii și nu puține guverne occidentale.Construită sub forma unui dialog, mai mult sau mai puțin organizat, între mem...
Fără îndoială, Jurnalul de la Guantánamo e una dintre traducerile esențiale ale acestui an. Cu toții știm mai mult sau mai puțin despre lupta contra terorismului dusă de Statele Unite, despre eforturile disperate, emoționale și deseori instinctive de a găsi vinovații pentru celebrele atentate. Terorismul e perfid, lovește nemilos și necinstit în cei mai puțin vinovați și cei care nu se pot apăra....
Devenit atât de celebru încât a fost transformat în roman-manual pentru a fi livrat rezistenței din spatele liniei frontului, Nopți fără lună e totuși un roman care suferă de pe urma tezismului, dar și a ambiției scriitorului de a da un roman la limita minimă a construcției, mai degrabă piesă de teatru decât roman. Povestea e simplă: un mic de provincie este cucerit rapid de câteva trupe de elită...
Noua antologie de perle și prostii compilată de Radu Paraschivescu nu oferă mari surprize cititorilor săi fideli care deja sunt familiarizați cu antologiile anterioare. Tematica însă e extrem de incitantă și, din păcate, plină de oferte care mai de care mai savuroase: discursurile politicienilor în cei 26 de ani de după Revoluție. Plusuri: sunt citate la care vei râde în hohote, sunt personaje cu...
Esztera nu mai e de multă vreme tânără. Nici frumoasă, nici bogată. Parcă nici bărbații nu o mai curtează ca pe vremuri. Singura ei bogăție – o avere risipită, o casă ruinată, însă cu o grădină încă de invidiat. Și multe, multe amintiri și la fel de multe regrete. Esztera trăiește cu Nunu, o rudă la fel de bătrână și tăcută ca și ea, cu care își împarte zilele, hrana puțină și trecutul. Trecutul c...
Coetzee nu e nici primul și nici ultimul prozator care refolosește materia unui roman reinventându-l. În cazul de față îl avem pe Michel Tournier care pornea tot de la celebrul roman al lui Daniel Defoe – Robinson Crusoe – pentru a scrie Vineri sau viața sălbatică. Coetzee face pasul în lateral ceva mai mult și redă subiectul romanului original creând perspective și fire narative noi. Povestea est...
Două nuvele despre obsesie, despre nebunie, despre amoc – acel sentiment inexplicabil care pune stăpânire pe tine și care te face să-ți pierzi mințile. Noi, românii, avem cred expresia a da strechia î...
