Citeşte mult şi aiurea de când se ştie.

A învăţat să citească devreme, aşa cum îi stă bine unui copil născut în anii grăbiţi ai comunismului. A citit cantităţi imense de Jules Verne, Alexandre Dumas, benzi desenate ( în limba franceză) – deşi acolo mai degrabă urmărea ilustraţiile, cavalerii Pardaillan, Cireşarii şi alte lecturi obligatorii pentru o copilărie serioasă. Descoperă destul de repede literatura universală clasică şi o condimentează cu lecturi de seară din Sven Hassel, seria SAS şi alte minunăţii oferite de colecţia Nautilus a editurii Nemira. Cam din aceeaşi perioadă datează şi primele încercări literare – romane de consum cu arabi răi şi agenţi secreţi americani, evident buni. Romane neterminate şi de care ar face bine să uite cât mai repede.

Această pasiune de a amesteca destul de indigest literatura universală sau cea română cu literatura de masă îl duce spre filologie unde lecturile devin dintr-o dată obligatorii, organizate şi ceva mai bine structurate. Însă evadează când poate înspre contemporani marginali, poezie şi alte năzbâtii sf sau fantasy. Surprinzător, citeşte foarte puţine romane poliţiste şi niciun roman de Stephen King.

Descoperă filozofia, teoria artei şi istoria univesală din care citeşte câte un pic, suficient însă cât să îl facă să-şi pice examenul de istoria limbii. Scrie cronică literară, la nivel începător, însă păstrează pasiunea pentru literatura română şi după terminarea facultăţii. Cam de atunci lucrează în librării, unde îşi permite să revină la iubirea din copilărie: cititul dezorganizat şi descoperirea de noi autori.

Între timp, îşi dă seama că oferta pentru copii în vremea comuniştilor era foarte mică, iar satul în care a locuit a făcut-o şi mai mică. Aşa că începe să citească cărţi pentru copii şi descoperă minunăţii la care nu se gândise.

Nimic din toate acestea nu îl împiedică să ştie foarte multe lucruri despre cărţi care nu îi plac sau pe care nu o să le citească niciodată, lucru care îl uimeşte de fiecare dată. Îi plac bârfele literare, poate povesti pe-ndelete despre autorii preferaţi şi se bucură ca un copil când desface un colet cu titluri noi.

Ultimele articole

Ultimul polițist

09 Ianuarie, 2017

Combinație bună de roman SF și roman polițist, atent mai degrabă la implicațiile politice și sociale ale lumii pe care le construiește, decât la intriga polițistă. Ultimul polițist, primul roman dintr...

Furia aurie

09 Ianuarie, 2017

Greu de crezut că după Furia roșie Pierce Brown va oferi un SF mai bun, mai captivant și mai greu de lăsat din mână. Și totuși sunt nevoit să spun că volumul doi reușește în toate privințele să-și dep...

Oamenii-șobolani

04 Ianuarie, 2017

Cartea lui Patrick Saint-Paul e pe atât de șocantă, pe cât e de revelatorie. Confirmă câteva dintre teoriile știute despre comunismul liberalist din China, dar și despre cenzura și constrângerile dict...

Șapte scurte lecții de fizică

04 Ianuarie, 2017

Cartea asta e potrivită pentru cei care nu știu prea multe despre evoluția științelor exacte în ultimele decenii: fizica, astronomia, matematicile fiind doar amintiri de la școală sau mici anecdote ci...

O lebădă sălbatică și alte povești

04 Ianuarie, 2017

Ce se întâmplă când un adult recitește basmele copilăriei sale? Dar când un scriitor încearcă să le rescrie păstrând o bună parte din poveste, însă schimbând publicul țintă? O lebădă sălbatică și alte...

Vegetariana

04 Ianuarie, 2017

Premiat cu Man Booker International Prize 2016, romanul scriitoarei coreene Han Kang și-a câștigat deja faima de roman cult, roman care sfidează publicul burghez punând în discuție teme contemporane p...

Cele o sută de mii de regate

09 Noiembrie, 2016

Neașteptat de spectaculos și de riscant, aș spune, acest roman al scriitoarei N.K. Jemisin. E primul volum dintr-o trilogie, cred că e și debutul ei în roman. Însă după ce îl termini poți să nu citeșt...

Toată lumina pe care nu o putem vedea

09 Noiembrie, 2016

Romanul lui Doerr despre scurta întâlnire dintre doi adolescenți în timpul celui de-al doilea război mondial a fost unul dintre cele mai citite și comentate romane din ultimii doi ani. Un roman specta...

Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă

09 Noiembrie, 2016

Arnold Spirit, puștiul din romanul lui Sherman Alexie, e unul dintre cei mai ghinioniști puști pe care i-am întâlnit în romanele citite. Născut indian într-o Rezervație înconjurată de orașe rasiste, c...

Stalin

09 Noiembrie, 2016

Cum poate fi o biografie care conține pe prima pagină următoarea frază? „Stalin a fost un monstru, unul dintre cei mai mari monștri pe care i-a produs până acum civilizația.” Simplu, subiectivă, scris...

1 ... 20 21 22 23 24 25 26 ... 38

Urmărește-ne pe Facebook