A învăţat să citească devreme, aşa cum îi stă bine unui copil născut în anii grăbiţi ai comunismului. A citit cantităţi imense de Jules Verne, Alexandre Dumas, benzi desenate ( în limba franceză) – deşi acolo mai degrabă urmărea ilustraţiile, cavalerii Pardaillan, Cireşarii şi alte lecturi obligatorii pentru o copilărie serioasă. Descoperă destul de repede literatura universală clasică şi o condimentează cu lecturi de seară din Sven Hassel, seria SAS şi alte minunăţii oferite de colecţia Nautilus a editurii Nemira. Cam din aceeaşi perioadă datează şi primele încercări literare – romane de consum cu arabi răi şi agenţi secreţi americani, evident buni. Romane neterminate şi de care ar face bine să uite cât mai repede.
Această pasiune de a amesteca destul de indigest literatura universală sau cea română cu literatura de masă îl duce spre filologie unde lecturile devin dintr-o dată obligatorii, organizate şi ceva mai bine structurate. Însă evadează când poate înspre contemporani marginali, poezie şi alte năzbâtii sf sau fantasy. Surprinzător, citeşte foarte puţine romane poliţiste şi niciun roman de Stephen King.
Descoperă filozofia, teoria artei şi istoria univesală din care citeşte câte un pic, suficient însă cât să îl facă să-şi pice examenul de istoria limbii. Scrie cronică literară, la nivel începător, însă păstrează pasiunea pentru literatura română şi după terminarea facultăţii. Cam de atunci lucrează în librării, unde îşi permite să revină la iubirea din copilărie: cititul dezorganizat şi descoperirea de noi autori.
Între timp, îşi dă seama că oferta pentru copii în vremea comuniştilor era foarte mică, iar satul în care a locuit a făcut-o şi mai mică. Aşa că începe să citească cărţi pentru copii şi descoperă minunăţii la care nu se gândise.
Nimic din toate acestea nu îl împiedică să ştie foarte multe lucruri despre cărţi care nu îi plac sau pe care nu o să le citească niciodată, lucru care îl uimeşte de fiecare dată. Îi plac bârfele literare, poate povesti pe-ndelete despre autorii preferaţi şi se bucură ca un copil când desface un colet cu titluri noi.
Continuarea romanului Robopocalipsa devine firească după ce citești câteva pagini. Finalul primului roman arăta o umanitate învingătoare, cu mici androizi luptând de partea oamenilor contra inteligenț...
De fiecare dată când povestesc cu un prieten sau un cititor în librărie despre un mare scriitor pe care celălalt nu l-a citit, primesc următoarea întrebare: cu ce e mai potrivit să încep. Și iată că p...
Pornind de la o realitate istorică – prigoana preoților catolici în Japonia secolului XVII – Shusako Endo descrie lupta dată pentru supraviețuire și credință în anii crânceni în care tradițiile japone...
Unul dintre cei mai mari prozatori argentinieni, Roberto Arlt este puțin cunoscut de publicul românesc în ciuda celor câteva cărți traduse la noi. Ce-i drept, fiecare carte a apărut izolat, la o editu...
Până să citesc cartea aceasta, nu știam mare lucru despre Tibi Ușeriu. Nu urmăresc știrile despre performanțele de acest gen – maraton, urcat pe munți, curse raliuri prin Sahara – decât cu coada ochi...
Ned Beaumont nu are o viață ușoară. Serviciul său în a-l sprijini pe Paul Madvig, politician în ascensiune, prieten bun, mare gangster și șeful din umbră al orașului se lovește de multe piedici. Polit...
Antologie celebră, tradusă și la noi în două volume. Numele de pe copertă promit multe texte bune și, mai ales, genuri cât mai diverse. După ce am citit-o, nu aș putea spune că nu e așa: avem urban fantasy, fantasy, proză istorică, SF, chiar și o proză polițistă. Calitatea textelor diferă de la texte foarte bune până la unele pe care le uiți imediat. Însă sunt câțiva scriitori care nu dezamăgesc....
Rebus e din nou mohorât – relația sa după divorțul de soție a eșuat, vremea e mai tot timpul urâtă și noul său șef ține neapărat să-l implice în campania sa împotriva drogurilor, deși știe că are un f...
John Rebus nu e un polițist cu adevărat grozav, însă târâie după el toate poveștile triste specifice polițiștilor: căsnicie destrămată, un apartament dezordonat și o viață la fel. O fiică pe care o ve...
Pentru cititorii lui Roberto Bolaño, Amuleta înseamnă reîntâlnirea cu câteva personaje din celebrul Detectivii sălbatici. În fond, Amuleta e mai degrabă o nuvelă, desprinsă cumva din Detectivii sălbatici. O nuvelă de o sută şi ceva de pagini, centrată pe un singur personaj, construită ca un monolog al acestui personaj pe care îl cunoaştem deja. Este vorba de Auxilio Lacouture, cunoscută ca mama po...
