Citeşte mult şi aiurea de când se ştie.

A învăţat să citească devreme, aşa cum îi stă bine unui copil născut în anii grăbiţi ai comunismului. A citit cantităţi imense de Jules Verne, Alexandre Dumas, benzi desenate ( în limba franceză) – deşi acolo mai degrabă urmărea ilustraţiile, cavalerii Pardaillan, Cireşarii şi alte lecturi obligatorii pentru o copilărie serioasă. Descoperă destul de repede literatura universală clasică şi o condimentează cu lecturi de seară din Sven Hassel, seria SAS şi alte minunăţii oferite de colecţia Nautilus a editurii Nemira. Cam din aceeaşi perioadă datează şi primele încercări literare – romane de consum cu arabi răi şi agenţi secreţi americani, evident buni. Romane neterminate şi de care ar face bine să uite cât mai repede.

Această pasiune de a amesteca destul de indigest literatura universală sau cea română cu literatura de masă îl duce spre filologie unde lecturile devin dintr-o dată obligatorii, organizate şi ceva mai bine structurate. Însă evadează când poate înspre contemporani marginali, poezie şi alte năzbâtii sf sau fantasy. Surprinzător, citeşte foarte puţine romane poliţiste şi niciun roman de Stephen King.

Descoperă filozofia, teoria artei şi istoria univesală din care citeşte câte un pic, suficient însă cât să îl facă să-şi pice examenul de istoria limbii. Scrie cronică literară, la nivel începător, însă păstrează pasiunea pentru literatura română şi după terminarea facultăţii. Cam de atunci lucrează în librării, unde îşi permite să revină la iubirea din copilărie: cititul dezorganizat şi descoperirea de noi autori.

Între timp, îşi dă seama că oferta pentru copii în vremea comuniştilor era foarte mică, iar satul în care a locuit a făcut-o şi mai mică. Aşa că începe să citească cărţi pentru copii şi descoperă minunăţii la care nu se gândise.

Nimic din toate acestea nu îl împiedică să ştie foarte multe lucruri despre cărţi care nu îi plac sau pe care nu o să le citească niciodată, lucru care îl uimeşte de fiecare dată. Îi plac bârfele literare, poate povesti pe-ndelete despre autorii preferaţi şi se bucură ca un copil când desface un colet cu titluri noi.

Ultimele articole

Călătorind prin Europa de Est

27 Ianuarie, 2017

Știam despre Márquez că a fost toată viața un om de stânga. Nu știam însă că în vara anului 1957 vizitează Europa de Est, cea de dincolo de Cortină. Asta însemna atunci, urmărind traseul din carte, Re...

Spre România

27 Ianuarie, 2017

Jurnal inedit, destul de fragmentat, marcat de o excursie în Grecia și venirea la Cluj pentru două cursuri la facultățile de Filologie și Studii Europene. Un jurnal al redescoperirii României, o țară...

Leagănul pisicii

27 Ianuarie, 2017

Îngrozitor de satiric și nebunesc în ideea sa, Leagănul pisicii e un roman care te surprinde până la ultimele pagini. Aștepți să vezi o intenție a autorului, o frază care să lumineze „înscenarea” de c...

Uite-așa o pierzi

27 Ianuarie, 2017

Unul dintre cele mai bune volume de proză scurtă citite în ultima vreme. Și, dacă nu vă place foarte mult proza scurtă, tot merită să-l citiți. Trei sau patru dintre texte par desprinse dintr-un posib...

Sosirea

19 Ianuarie, 2017

O minunăție albumul acesta grafic scos de editura Art! Un roman grafic fără niciun cuvânt, doar desen în creion și puțină culoare. Și o poveste tristă, misterioasă, dură și, din fericire, cu final poz...

Dragoste la 17,50 $

19 Ianuarie, 2017

Una dintre cele mai deprimante cărți citite în ultima vreme. Povestirile lui Bukowski sunt în marea lor majoritate (mă refer la selecția din volumul acesta) povestiri despre un scriitor ratat care aju...

Un fel de jurnal

19 Ianuarie, 2017

Unul dintre cei mai celebri critici și teoreticieni români plecați în Statele Unite în timpul comunismului beneficiază, în sfârșit, de o serie de autor splendidă, inițiată de editura Humanitas. Sunt r...

Poneiul roșu

19 Ianuarie, 2017

Steinbeck e unul dintre prozatorii mei preferați. Foarte multe dintre personajele sale se numără printre personajele mele preferate, așa că reeditarea romanului Poneiul roșu în seria de autor Polirom...

Irène

09 Ianuarie, 2017

Camille Verhoeven e un polițist apreciat, cu multe reușite în anchete, cu o imagine bună în presă și o soție frumoasă, însărcinată. Are însă 1,45 m și un oarecare complex din acest motiv. Mai are în jurul său câțiva polițiști buni și un șef îngăduitor. Însă nimic din toate acestea nu-l pregătește pentru seria de crime ce urmează. Crime macabre, cum nu s-au mai văzut în ultimii ani, pregătitie cu m...

Calea dragonului

09 Ianuarie, 2017

Chiar nu știam cum o să fie romanul ăsta. Daniel Abraham, unul dintre cei doi autori care semnează cu numele James S.A. Corey seria SF Expanse, e clar că scrie bine și antrenant. Una dintre revelațiil...

1 ... 19 20 21 22 23 24 25 ... 38

Urmărește-ne pe Facebook