Continuarea romanului Robopocalipsa devine firească după ce citești câteva pagini. Finalul primului roman arăta o umanitate învingătoare, cu mici androizi luptând de partea oamenilor contra inteligenței artificiale îngrozitoare numită Archos R-14. Iată însă că nimic din ce părea să fie terminat nu e cu adevărat real: conflictul lui Archos cu oamenii e un pretext, Archos e distrus ca entitate fizică, dar supraviețuiește pentru a lupta mai departe, iar ceea ce e mai rău pentru oameni e faptul că deși omenirea a supraviețuit unui conflict care aproape a dus la dispariția ei, adevăratul conflict abia începe. Și nu e cauzat de Archos, ci de Arayt Shah, o inteligență primitivă, mai dură și mai malefică decât ce am văzut până acum, care dorește moartea atât oamenilor, cât și mașinilor.

Reîntâlnim o parte dintre personajele principale din primul roman, însă taberele se schimbă și conflictul crește în amploare. Daniel Wilson apelează la aceeși variantă de a construi intriga: capitole cu voci centrale diferite, care să completeze la final peisajul de ansamblu. Mai greu de citit și de urmărit, însă cu siguranță o perspectivă multiplă asupra unui conflict apocaliptic. Dificultățile în a citi cartea cauzate de vocile multiple sunt atenuate de intriga rapidă și bine închegată care te ține aproape de carte. Autorul are o imaginație suficient de bogată cât să creeze zeci de modele de mașinării-arme și situații care mai de care mai surprinzătoare. Unele personaje sunt cu adevărat fascinante și nu ai cum să nu le urmărești cu sufletul la gură.

Finalul e deschis, optimist, însă nu m-ar mira ca peste câțiva ani să aflu că ne reîntâlnim cu Mathilda – fetița cu implant vizual, creierul armatei umane, sau Nouă Zero Doi, un android mai uman decât majoritatea luptătorilor din roman, pentru care merită să citești seria aceasta!