Descriere produs
Probabil că nicio culoare nu este mai discutată și mai disputată ca negrul. Socotită simbol al tenebrelor, morții, neantului, este totuși și culoarea eleganței, a modernității și rafinamentului. De-a lungul istoriei și în mai toate civilizațiile, negrul s-a definit în legătură cu albul, nefiind întotdeauna o culoare „negativă”, iar inventarea tiparului i-a conferit negrului un statut aparte pe suportul alb, arta gravurii punându-i în evidență expresivitatea și frumusețea.
Cartea Negru, de Michel Pastoureau, urmărește lunga istorie a negrului pentru a descoperi cum este el folosit în haine, coloranți și embleme și cum îl văd artiștii. Autorul explică și de ce negrul este o culoare ambivalentă, simbolizând ba smerenia, demnitatea, autoritatea, ba tristețea, doliul și moartea.
Află ce bagaj de semnificații are negrul și cum să-l folosești ca să-ți atragi în viață valențele lui pozitive!
O istorie simbolică a Evului Mediu Occidental (2022) ,
Regele ucis de-un porc (2022) ,
Verde. Istoria unei culori magice (2022) ,
Roșu. Istoria unei culori incitante (2022) ,
Albastru. Istoria unei culori profunde (2022) ,
Galben. Povestea unei culori captivante (2023) ,
Negru. Istoria unei culori (2016) ,
Detalii produs
Autor: Michel Pastoureau
ISBN: 9786066394222
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 240
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: For You
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Artă, arhitectură și design >> Cărți Albume artă și istoria artei
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Istorie
Opinii editoriale
Cine ar fi crezut că istoria unei singure culori poate fi atât de fascinantă? Cartea Negru. Istoria unei culori, de Michel Pastoureau, merge cronologic de la pictura rupestră până la moda modernă și se concentrează pe mitologie, heraldică, religie, știință și pictură. Autorul, istoric la Sorbona, povestește evoluțiile în dimensiunile materiale, estetice și sociologice ale culorii negre, cu o curiozitate molipsitoare, cuprinzătoare și o erudiție spectaculoasă, dar ușor de citit.
Ken Johnson, New York Times