ALEXANDRU BABEȘ este profesor de neuroştiinţe şi fiziologie la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Laboratorul pe care îl conduce se ocupă de studiul sistemului nervos periferic, al neuronilor senzitivi cu ajutorul cărora simţim durerea şi temperatura ambientală. A publicat peste treizeci de articole ştiinţifice în reviste internaţionale cu referenţi. Este coautor al unor studii apărute în Nature, Nature Medicine, Nature Communications, Journal of Neuroscience, Pain şi Journal of Physiology. Începând din 1995 a beneficiat de numeroase stagii de cercetare în Germania, Franţa, Marea Britanie şi Spania. A fost bursier al fundaţiei germane Alexander von Humboldt şi a primit din partea acesteia premiul pentru cercetare „Friedrich Wilhelm Bessel“ în 2019. În 2018 i s‑a acordat premiul „Nicolae Simionescu“ al Academiei Române. A fost preşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice în perioada 2011–2012, iar din 2020 ocupă din nou această funcție.
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Alexandru Babeș
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (9)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.18 (40)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.42 (19)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Caiet pentru vacanța de vară. Clasa a V-a2.2 (10)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă3.95 (21)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Super Safari 2. Activity Book. Limba Engleză. Grupa mare (5-6 ani) + CD audio31,5 lei35 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Chestionare pentru obținerea permisului de conducere auto. Categoria B 20245 (2)35,92 lei44,9 leiÎn stoc-20%