TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Noile drumuri ale servituții noastre
Vezi
galerie

Noile drumuri ale servituții noastre

de Thierry Wolton

Titlu apărut în colecția Istorie. Humanitas la Humanitas

Id: #429803

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Alienare, uniformizare, supunere
 

Descriere produs

„După ce am studiat vreme îndelungată istoria secolului trecut, marcată de apariția unor regimuri totalitare care au fost rodul, printre altele, al progresului, al unei voințe etatiste și al unei pasivități generale, după ce am văzut nemijlocit ce s-a ales de popoarele care au trecut printr-un asemenea sistem, după ce mi-am dat seama ce reprezintă libertatea pentru cei care au fost lipsiți de ea, am ajuns la concluzia că drumul pe care am pornit duce înspre o servitute de o eficiență și o amplitudine nemaivăzute până acum.


Omul s-a mai lăsat pradă de-a lungul vremii de nenumărate ori unei servituți adesea voluntare, din comoditate, câteodată din lașitate, dar cea de acum se dovedește a fi de o amploare fără precedent, întrucât instrumentele utilizate pentru a se impune acoperă toate planurile existenței noastre, de la cel personal și familial până la cel politic, economic, social, cultural, atingând chiar și sfera securității și a sănătății. De aici paradoxul în care trăim: tehnologia deschide calea înspre libertate pentru țările în care libertatea e îngrădită, în vreme ce, în țările care se bucură de libertate, tehnologia devine un inegalabil instrument de control”.THIERRY WOLTON

extinde
 

Detalii produs

Autor: Thierry Wolton

Traducător: Adina Cobuz

Data apariției: aprilie 2023

ISBN: 978-973-50-7990-1

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 168

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

Teme: societate, libertate, totalitarism

 

Opinii editoriale

„Scriind epopeea minciunii şi a crimei care a fost comunismul, Wolton a condamnat ceea ce lumea liberă a uitat să condamne la nivel mondial. El a făcut, pentru sutele de milioane cărora li s-au distrus destinele, ceea ce toţi intelectualii care au cunoscut oroarea comunismului pe viu şi ar fi avut ce mărturisi n-au putut face. Să-i mulţumim ar fi prea puţin.”

GABRIEL LIICEANU despre O istorie mondială a comunismului

„Este evident, în opinia mea, că în gândirea binară exprimată pe rețelele sociale – cine nu e cu noi e împotriva noastră –, precum și în instinctul de turmă digitală care ia amploare (ea îi urmează pe cei care strigă mai tare, cei care sunt mai radicali) regăsim mecanismele care au adus succesul comunismului în secolul XX. Lenin a fost un exaltat, și tocmai datorită acestui fapt inspira teamă și mulți l-au urmat. Astăzi, influencerii netului sunt, în felul lor, tot niște exaltați, care îi antrenează pe ceilalți, mulțumiți să se alăture grupului pentru a nu părea marginali.”

THIERRY WOLTON în dialog cu CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU, revista Orizont
Thierry Wolton
Thierry Wolton
Autor

Thierry Wolton (n. 1951) este jurnalist, scriitor și istoric, profesor la École...

vezi autor