Pământule, să nu fii dur!

Traducerea acestei cărți a fost subvenționată de Fundația Neerlandeză pentru Literatură (Nederlands Letterenfonds).

„Menno Wigman nu este doar cel mai interesant dintre tinerii poeţi neerlandezi de azi, el pare să vorbească pentru toată generaţia sa”, scria Rob Schouten în 2002, imediat după festivalul Poetry International de la Rotterdam. „Cu o subtilitate și o eficacitate remarcabile, el excelează în a traduce impresiile personale și ale unei actualităţi imediate în termeni și imagini care capătă un caracter universal și atemporal. Acest rocker punk este pe cale să devină un clasic.” Criticul a mers drept la ţintă: azi, Menno Wigman a devenit un clasic.

Scrisul său vine în trena romantismului întunecat, aduce o undă din epoca poeţilor blestemaţi și poezia fín de siècle. Totuși, veșmintele extravagante de dandy nu par a fi decât deghizarea unui om care a trăit cu siguranţă în prezent. Poezia lui Menno Wigman este complexă, cu o puternică tușă personală, gravitează în jurul marilor teme cu o expresivitate inconfundabilă. În ea regăsim melancolia înnăscută, pe care nu reușește să și-o explice sau s-o alunge, neliniștea în faţa sinelui și a lumii, singurătatea cultivată, plictiseala existenţială. Dacă moartea este un laitmotiv obsedant în poezia sa, ea nu a ratat ocazia de a se invita în mod brutal în viaţa sa. O boală cardiacă evolutivă și incurabilă i-a fost fatală pe 1 februarie 2018, la Amsterdam.

Destul. Destul. Acum, gata cu poemele.
Ziua este ca o zi, și asta-i tot.

Doar un nebun ca mine caută un cuvânt
care să anuleze galopul timpului.
M. W.