Visări păgâne

Ion Pillat, aşadar, nu e un „simplu” tradiţionalist ori peisagist; e — ca şi Proust, Francois Mauriac ori Thomas Mann — un „normal” perfect încadrat în societatea, vremea şi predaniile mediului, un „normal” care, totuşi, a înţeles (a „ştiut”) prea bine, a pătruns şi el — ca şi ceilalţi trei mari scriitori cărora l-am alăturat — universul „anormal” şi reflectant al poeziei, artei, creaţiei de-a doua. Peisajele copilăriei, împrejurările unei vieţi comode şi neaventuroase, încadrarea în sistemul convenţiilor societăţii din care a făcut parte, simpatia şi consideraţia purtate poeţilor altor graiuri şi glii, intima legătură (fidelă, aproape dureroasă) cu „materialităţile” ambiante, strunirea pornirilor temperamentale nu i-au fost stavile ori oprelişti, ci incitări spre biruirea ritmului monoton al existenţei, spre păşirea în acel domeniu — diferit, parabolic, straniu, anormal — generic şi vag denumit artă.

N. STEINHARDT