# Diez

  „Pe clapele tuturor formulelor poetice se joacă (ba nonşalant, ba migălos), Marion Bold, nume de artă sub care se piteste o poetă tot atît de sfioasă pe cît de îndrăzneață. Indrăznelile şi dau drumul pe foaie cu toată libertatea şi tupeul (strict decent, desigur), dar şi sfiala scrie în partea în care confesiunea tinde, prin subtile fandări, la discreția totală. Chiar şi şotronul cu formulele poetice nu e decît o formă euforică de eschivare confesivă, ca şi cum poeta ar sări repede în altă căsuță de îndată ce presimte că atinge limita primejdioasă a mărturisirii. E o joacă de-a fuga de sine care n-are unde sfîrşi decît numai în întîlnirea cu sine. Oricîte precauții şi tactici de-confesive şi-ar lua şi ar aplica poeta, discreția ei, ca ipostază a sfielii şi timidității, poate chiar a inhibiției, rămîne nu atît transparentă, cît inventivă. Pragul confesiv devine astfel doar locul de bătaie pentru un salt în fantezism şi ludică. Dar în efervescenta acestora materia cea mai activă rămîne melancolia şi nostalgia, căci ele sînt cele mereu prelucrate...”