Lună plină

„Cineva poartă un secret, îl hrănește înăuntrul său de parcă ar fi un animal care-l devorează, un cancer, celulele care se multiplică în întunericul complet din corp, în întunericul moale și umed, zguduit ritmic ca de o percuție profundă, o conștiință pe care nimeni altcineva nu o cunoaște și în care proliferează la fel ca țesuturile canceroase amintirile obsesive, imaginile ascunse pe care nu le poate împărtăși cu nimeni, care nu-l vor părăsi niciodată, care-l izolează de restul oamenilor. În amintirea și în privirea cuiva se află acum imaginile de neșters ale crimei, o privire care se îndreaptă, chiar în acest moment, către un loc din oraș, firească, senină, poate, ca privirea unui oarecare.” (Antonio Muñoz Molina, Lună plină)