TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Turnul nebunilor (Vol. 1) 9786064312754
Vezi
galerie

Turnul nebunilor (Vol. 1)

de Andrzej Sapkowski

Titlu apărut în colecția Armada la Nemira

Id: #420230

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Trilogia Husită
 

Descriere produs

Autorul fenomenului WITCHER ne propune o serie nouă, al cărei protagonist pornește într-o aventură de proporții epice prin Boemia secolului al XV-lea, în plină epocă a Războaielor Husite.


Reinmar din Bielawa, cunoscut și ca Reynevan, e, potrivit unora, un vraci și un vrăjitor fără pereche sau, conform altora, doar un mare șarlatan. Când o neghiobie de proporții îl silește să-și părăsească orașul, se trezește că pe urmele lui pornesc nu doar vrăjmașii săi care vor răzbunare, ci și oamenii Inchiziției.

 

Într-o perioadă în care tensiunile dintre husiți și Biserica Catolică ating apogeul, iar războiul e pe punctul de a izbucni, peregrinările sale îl poartă pe Reynevan spre Turnul Nebunilor, un azil pentru cei care au luat-o razna sau care doar gândesc altfel și pun la îndoială orânduirea socială.

 

În curând, Reynevan va descoperi că, probabil, nu e nimic mai dificil decât să nu-și piardă mințile.

 

Reynevan era vesel și fericit. Era plin de bucurie și se simțea încântat de frumusețea tuturor lucrurilor care îl înconjurau. Frumoasă era și valea Oławei superioare, șerpuind printre dealurile verzi. Frumos pășea pe drumul de pe malul râului armăsarul murg îndesat, primit în dar de la canonicul Otto Beess. Încântător cânta sturzul printre ramurile copacilor, încă și mai încântător, ciocârlia prin lunci. Albinele zumzăiau vesele, bondarii și muștele bâzâiau cu voioșie. Zefirul care adia dinspre dealuri aducea o mireasmă îmbătătoare ‒ când de iasomie, când de lemn-câinesc. Se zăreau și ceva balegi, ce-i drept, semn că în apropiere erau așezări omenești. Reynevan era vesel și fericit. Avea și motive. […] Pe lângă armăsarul murg cu stea albă în frunte, canonicul Otto îi mai dăruise și o pungă pentru drum, mult mai grea decât săculețul primit cu o săptămână în urmă de la Konrad Kantner. Reynevan a luat punga în mână și și-a dat seama după greutatea ei că înăuntru erau nu mai puțin de treizeci de groși praghezi, ceea ce l-a convins încă o dată de superioritatea stării clericale față de cea cavalerească. Punga aceea i-a schimbat soarta.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Andrzej Sapkowski

Traducător: Anca Irina Ionescu

Data apariției: ianuarie 2022

Titlu original: Narrenturm (Hussilaistrilogia #1.1)

ISBN: 9786064312754

Copertă: Paperback

Număr pagini: 640

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Teme: aventură, război, răzbunare, vrăjitoare

Editura: Nemira

 

Opinii editoriale

O poveste fascinantă, țesută cu sarcasm și plină de sex, moarte, magie și nebunie.

Joe Abercrombie

Așa trebuie scris un fantasy istoric!

Publishers Weekly
Andrzej Sapkowski
Andrzej Sapkowski
Autor

Andrzej Sapkowski s-a născut pe 21 iunie 1948 în Lodz, Polonia. A studiat econom...

vezi autor