La începutul secolului al XIX-lea, Rusia este amenințată de invazia lui Napoleon și viața multor oameni este pe cale de a se schimba pentru totdeauna. Printre aceștia, Pierre Bezuhov, fiul nelegitim al unui aristocrat, Andrei Bolkonski, care urmează cu ambiție tradiția unei cariere militare, și Natașa Rostova, fiica milostivă a unui nobil. Povestea se deplasează dinspre viaţa de familie către cartierul general al lui Napoleon și de la curtea ţarului Alexandru I al Rusiei pe câmpurile de luptă de la Austerlitz şi Borodino. Dincolo de legăturile dragostei și ale familiei și de tot ceea ce le poate distruge, efectele războiului asupra fiecărui strat social sunt examinate în profunzime în această capodoperă de istorie socială intimă și grandioasă.
„Mă pasionează istoria lui Napoleon și Alexandru. Ideea de a scrie o istorie psihologică – romanul lui Napoleon și Alexandru –, conștiința posibilității de a face un lucru mare, m-a cuprins acum ca un nor de bucurie. Toată mârșăvia, toată vorbăria, toată nebunia, toate contradicțiile din sufletul oamenilor care i-au înconjurat și din ei înșiși.” - Lev Tolstoi, Jurnal
Alte titluri de
Lev Tolstoi:
Război și pace II (Vol. 32)
, Litera
Război și pace III (Vol. 33)
, Litera
Anna Karenina I (Vol. 23)
, Litera , colecţia Romane Nemuritoare
Anna Karenina II (Vol. 24)
, Litera , colecţia Romane Nemuritoare
Învierea (Vol. 67)
, Litera
Moartea lui Ivan Ilici (audiobook)
, Humanitas Multimedia , colecţia Audiofiction
Învierea
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Povestiri populare
, Gramar , colecţia Cele mai frumoase povești
Furnica și porumbița
, Gramar , colecţia Cărţi ilustrate şi de poveşti pentru copii
Copilăria. Adolescenţa. Tinereţea
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Cuponul fals (audiobook)
, Humanitas Multimedia , colecţia Audiofiction
Furnica și porumbița. Măgarul în piele de leu și alte fabule
, Agora
Povești de Crăciun
, Corint Junior , colecţia Cărți ilustrate - Grupul Editorial ART
Sonata Kreutzer. Moartea lui Aleanin. Diavolul
, Gramar, Mondoro , colecţia Romanul de dragoste
Anna Karenina
, Polirom , colecţia Top 10+
Sonata Kreutzer • Moartea lui Ivan Ilici (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Cadavrul viu. Puterea întunericului
, Mondoro , colecţia Colecția Teatru - Editura Mondoro
Război și pace
, Polirom , colecţia Top 10+
Broasca cea înțeleaptă. Fabule
, Aramis
Război și pace (2 volume)
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Anna Karenina
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Învierea (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Părintele Serghie și alte proze
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Pagini alese din literatura rusă a secolului al XIX-lea
, Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale
Război și pace (2 volume)
, Art
Război și pace. Adaptare după Lev Tolstoi
, Didactica Publishing House
Anna Karenina
, Cartex , colecţia Clasicii literaturii universale
Copilăria
, Polirom , colecţia Top 10+
Adolescența • Tinerețea
, Polirom , colecţia Top 10+
Hagi Murad (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Set Război și pace (2 volume) (Carte pentru toți)
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Anna Karenina
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Anna Karenina
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Anna Karenina
, Curtea Veche , colecţia Real Reads
Cazacii. Doi husari (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Spovedanie
, Herald , colecţia Autobiografia
Mari opere din literatura rusă povestite copiilor: Anna Karenina
, Litera , colecţia Prima mea lectură
Mari opere din literatura rusă povestite copiilor: Război și pace
, Litera , colecţia Prima mea lectură
Despre Dumnezeu şi om
, Humanitas
Anna Karenina I (Vol. 12)
, Litera
Anna Karenina II (Vol. 13)
, Litera
Evanghelia pe scurt
, Humanitas
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota