Un tată aflat în închisoare pentru că și-a ucis copiii, îi scrie soției despre revelația de a fi primit vizita lor dintr-o altă dimensiune; o fetiță își ajută angajatorul bolnav de leucemie să scape de avansurile unei femei lipsite de conștiință; în adolescență, un fiu își părăsește aparent fără motiv familia și ajunge să trăiască asemenea unui vagabond, disprețuind valorile societății moderne; în secolul al nouăsprezecelea, Sophia Kovalevski, matematician și scriitor talentat, se luptă cu efectele succesului asupra relației de cuplu.
Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, șocuri, dezamăgiri, revelații neplăcute despre propriul caracter și totuși merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieții. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi așteaptă. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, dezvăluind secrete și încordări interioare indescifrabile din exterior.
Alte titluri de
Alice Munro:
Dragă viață
, Litera , colecţia Premium | Litera
Ură, prietenie, dragoste, căsătorie
, Litera , colecţia Premium | Litera
Fugara
, Litera , colecţia Premium | Litera
Fugara
, Litera , colecţia Clasici Litera
Dragostea unei femei cumsecade
, Litera , colecţia Clasici Litera
Dragă viață
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Fugara
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Dragostea unei femei cumsecade
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Prea multă fericire (Carte pentru toți)
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Tânăra cerșetoare
, Litera , colecţia Clasici Litera
Tânăra cerșetoare (Vol. 37)
, Litera , colecţia Romane Nemuritoare
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota