Minim 5% reducere la fiecare carte
 

Madrid, 1980 – cinci ani de la moartea lui Franco. Juan de Vere se angajează ca asistent al lui Eduardo Muriel, un regizor de film aflat la declinul carierei. Muriel, personaj excentric, dar al cărui farmec îl subjugă pe tânărul Juan, îi dă într-o zi o sarcină ingrată: să afle adevărul privind presupusele fapte josnice ale unui prieten, săvârșite în timpul dictaturii. În același timp, Juan se simte tot mai intrigat de misterul căsniciei dificile a lui Eduardo cu frumoasa Beatriz. Rând pe rând, toate secretele ies la lumină și, odată cu ele, profunde conflicte de conștiință. Gravitatea crimelor cu impact social săvârșite în contextul unui regim totalitar este pusă în balanță cu gravitatea unor fapte de proporții mult mai reduse, dar cu impact în viața personală. Asupra celor dintâi, societatea a convenit să păstreze tăcerea; cele din urmă merită răzbunarea continuă, atroce.

 

În Așa începe răul, Javier Marías prezintă un studiu al granițelor infinit permeabile dintre eul privat și cel public, dintre observator și participant, o poveste despre dragoste și trădare, despre vieți trăite în umbra istoriei.

Alte titluri de Lavinia Similaru:
Elena știe , Univers , colecţia Globus
Ultimul vis , Litera , colecţia Folio
Casa cu magnolii , Litera , colecţia Blue Moon
Regulile jocului , Univers , colecţia Globus
Șapte case goale , Litera , colecţia Folio
Văduvele de joi seara , Univers , colecţia Romanul secolului XXI
Numele meu e Jamaica , Univers , colecţia Romanul secolului XXI
Bărbatul sentimental , Univers , colecţia Fără colecţie
Glasul mării , Univers , colecţia Globus
Marianela , Univers , colecţia Globus
Cei şapte nebuni , Univers , colecţia Romanul secolului XX
O mie de păduri într-o ghindă , Univers
Promisiunea , Univers
Îndrăgostirile , Univers
Povestea unei iubiri zbuciumate , Univers
Raucho , Univers
Restul e tăcere , Litera , colecţia Buzz Books
Palatul de la Miazănoapte , Polirom , colecţia Polirom Junior
Femeia vieții mele , Litera , colecţia Buzz Books
Vis febril , Litera , colecţia Carte pentru toți
Fetele căpitanului , Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Păsări în gură , Litera , colecţia Carte pentru toți
Berta Isla (Vol. 1) , Litera , colecţia Clasici Litera
Biblioteca de pe lună , Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Harta sentimentelor , Litera , colecţia Clasici Litera
Bărbatul sentimental , Litera , colecţia Clasici Litera
Tomás Nevinson (Vol. 2) , Litera , colecţia Clasici Litera
Insolație , Univers
Vezi mai mult

„Erudită, stranie, hipnotică și încântătoare... Unii îl citesc pe Javier Marías pentru capacitatea lui de a da viață celor mai mărunte momente ale existenței... Eu am descoperit că iubesc această carte pentru paginile sale de observații geniale, pentru reflecțiile autorului și pentru vocea lui elegantă, plină de suspans.”

Los Angeles Times

„Așa începe răul oferă toate calitățile care definesc romanele lui Marías: meditația filosofică, stilul de o eleganță delicată și suspansul unei compoziții tradiționale...”

Wall Street Journal

„Operă majoră a unui talent universal, Așa începe răul creează un suspans demn de Hitchcock într-o poveste hipnotică pigmentată cu tensiune erotică și conflict politic.”

Minneapolis Star-Tribune
 
Titlu original: Asi empieza lo malo
Traducător: Lavinia Similaru
Publicată în: May 2025
ISBN: 978-630-355-049-7
Pagini: 480
Copertă: Hardcover
Editură: Litera
Dimensiuni: 14x21,5 cm
Hârtie: 80g/m
Limba: Română
Toate categoriile:
   
Voturi
0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
 

De aceiași autori

  • 2+1 Cadou*
    75,99 RON 79 99 RON 79 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: November 2023
    ISBN: 978-630-319-408-0
    Pagini: 432
  • 2+1 Cadou*
    38,05 RON 42 28 RON 42 28 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: March 2024
    ISBN: 978-630-319-789-0
    Pagini: 312
  • 2+1 Cadou*
    Berta Isla (Vol. 1) de Javier Marías
    52,24 RON 54 99 RON 54 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2020
    ISBN: LI-JAM-BERTAI-20-N-001
    Pagini: 544
  • 2+1 Cadou*
    Așa începe răul de Javier Marías
    94,99 RON 99 99 RON 99 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: January 2021
    ISBN: LI-JAM-AA00NR-21-N-001
    Pagini: 560
  • 2+1 Cadou*
    Inima atât de albă de Javier Marías
    5 (1)
    52,24 RON 54 99 RON 54 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: March 2021
    ISBN: LI-JAM-INIADA-21-N-001
    Pagini: 352
  • 2+1 Cadou*
    Romanul Oxfordului de Javier Marías, Tudora Şandru-Mehedinţi
    52,24 RON 54 99 RON 54 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: September 2021
    Pagini: 256
  • 2+1 Cadou*
    Bărbatul sentimental de Javier Marías
    52,24 RON 54 99 RON 54 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: October 2021
    Pagini: 192
  • 2+1 Cadou*
    Tomás Nevinson (Vol. 2) de Javier Marías
    142,49 RON 149 99 RON 149 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2023
    Pagini: 732
  • 2+1 Cadou*
    71,24 RON 74 99 RON 74 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: June 2023
    Pagini: 368
 

Populare în Cartepedia

  • Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt
    5 (3)
    32,14 RON 33 83 RON 33 83 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2011
    ISBN: 978-606-779-971-2
    Pagini: 114
  • Carte nouă
    37,15 RON 39 11 RON 39 11 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: November 2025
    ISBN: 9786060976110
    Pagini: 208
  • 42,81 RON 47 57 RON 47 57 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2023
    ISBN: 978-973-46-9732-8
    Pagini: 280
  • Castelul de nisip de Iris Murdoch
    10,03 RON 10 56 RON 10 56 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: July 2022
    ISBN: 978-973-46-9056-5
    Pagini: 400
  • 5 (1)
    23,74 RON 26 38 RON 26 38 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2011
    ISBN: 978-973-462-642-7
    Pagini: 252
  • 81,00 RON 90 RON 90 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: April 2015
    ISBN: GM-DAA-DICIPP-15-N-001
    Pagini: 864
  • 5 (1)
    23,79 RON 26 43 RON 26 43 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: February 2011
    ISBN: GM-MAT-AVELTS-11-N-001
    Pagini: 232
  • Viaţa lui Pi de Yann Martel
    50,16 RON 52 80 RON 52 80 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: September 2012
    ISBN: 978-973-46-3350-0
    Pagini: 336
  • 18,98 RON 21 09 RON 21 09 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2008
    ISBN: CR-MAV-SDPNOL-09-N-001
    Pagini: 312
  • 29,45 RON 31 RON 31 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: October 2023
    ISBN: 9786060973089
    Pagini: 120
  • Prima mea carte de Raluca Dincă
    8,55 RON 9 50 RON 9 50 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: October 2011
    ISBN: AR-RAD-PRIMMC-11-N-001
    Pagini: 184
  • 9,54 RON 10 60 RON 10 60 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: September 2009
    ISBN: AR-LAA-PRMDND-09-N-001
    Pagini: 176
  • Sumki de Amos Oz
    29,13 RON 30 66 RON 30 66 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: August 2024
    ISBN: 9786060975410
    Pagini: 120
  • Al zecelea om de Graham Greene
    37,99 RON 39 99 RON 39 99 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: June 2015
    ISBN: LI-GRG-AL00ZO-15-N-001
    Pagini: 144
  • Arta conversaţiei (Vol. 1) de Ileana Vulpescu
    47,57 RON 52 86 RON 52 86 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: January 2010
    ISBN: 978-606-92086-2-5
    Pagini: 460
  • Un studiu stacojiu de Sir Arthur Conan Doyle
    13,22 RON 14 69 RON 14 69 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: May 2014
    ISBN: AP-ACD-UN00SS-14-N-001
    Pagini: 125
  • Marele Gatsby de Francis Scott Fitzgerald
    24,52 RON 30 65 RON 30 65 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: April 2014
    ISBN: RA-FSF-MARELG-14-N-001
    Pagini: 256
  • 23,79 RON 26 43 RON 26 43 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2012
    ISBN: MO-WIS-VUNDVC-13-N-001
    Pagini: 222
  • Viața lui Pi de Yann Martel
    35,10 RON 36 95 RON 36 95 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: August 2014
    ISBN: 978-973-46-4789-7
    Pagini: 384
  • Marin Sorescu. Opere (Vol. VI) Romane, Proză scurtă de Academia Română, Marin Sorescu
    54,83 RON 57 72 RON 57 72 RON

    Adaugă în Coș

    Publicată în: December 2004
    ISBN: FN-ARM-MSOVVR-05-N-001
    Pagini: 1240